Domnilor guvernanţi, dacă nu vreţi să guvernaţi puţin, culcaţi-vă pe lauri! Măcar până la anul…

172

Luni, 4 noiembrie, a fost învestit de către Parlament şi, mai apoi, numit de către Preşedintele României, un nou Guvern, condus de liberalul Ludovic Orban. Plini de importanţa momentului, membrii noului Cabinet au depus jurământul în faţa unui Şef de Stat care, cel mai probabil, se gândea la primul tur al alegerilor prezidenţiale.

Până la urmă, relaxarea domnului Iohannis este explicabilă: problemele foarte greu gestionabile ale României vor trebui rezolvate de Guvern, şi nu de un Preşedinte care, potrivit propriului său mod de a citi Constituţia, îşi poate asuma fie un rol decorativ, fie unul de jucător activ, aşa cum a procedat un fost locatar al Palatului Cotroceni (şi mă refer, desigur, la domnul Traian Băsescu). Cel puţin până în prezent, domnul Preşedinte Iohannis a preferat să fie… un pigment decorativ al vieţii noastre politice.

Dar nu despre Preşedinte vreau să scriu eu, ci despre noul Guvern prezidat de domnul Ludovic Orban. Dacă s-ar raporta în exclusivitate la pragmatismul politic, acest guvern ar trebui să se manifeste precaut, evitând luarea unor măsuri economice nepopulare, cu impact negativ asupra unor categorii socio-profesionale, precum „angajaţii de la Stat” şi pensionarii. Orice reducere salarială operată în segmentul angajaţilor bugetari, orice ajustare a oricărei pensii (bazată pe ideea de contribuţie sau cu caracter special) şi orice concediere din sectorul public va dizolva aproape instantaneu relativa încredere pe care se bazează astăzi noul guvern şi partidul politic aflat în spatele lui.

Chiar şi după circa un deceniu de la reducerile salariale dispuse de unul din guvernele conduse de domnul Emil Boc, românii îşi aduc încă aminte — cu înfrigurare şi chiar cu groază — de efectele unei asemenea măsuri: scăderea drastică a consumului casnic, pierderea multor proprietăţi imobiliare achiziţionate cu ajutorul unor credite bancare ce nu au mai putut fi restituite şi, nu în ultimul rând, o spulberare aproape instantanee a speranţei că, în viitorul apropiat, va fi mai bine. Nu e pentru nimeni uşor să-şi vadă înjumătăţite veniturile salariale, să-şi piardă casa şi să fie plasat într-un climat familial şi social deprimant, în interiorul căruia grija zilei de mâine şi lipsa de perspective devenise fapt banal. Dacă, dimpotrivă, acelaşi guvern condus de acelaşi domn Ludovic Orban s-ar raporta la ideologia clasic liberală ori la cea neo-liberală (sau libertariană) — din care noul ministru al finanţelor, domnul Florin Cîţu, ne tot livrează câte un crâmpei, ori de câte ori are prilejul —, atunci ar trebui să asistăm la o rapidă reformare a mai multor sisteme instituţionale din această ţară.

Angajabilitatea la nivelul instituţiilor publice ar trebui să scadă, creşterile salariale anterior promise de social-democraţi ar trebui să nu se mai transpună în fapt, construcţia viitorului buget ar trebui să se concentreze pe creşterea cantitativă, dar şi calitativă a investiţiilor publice (cu menţinerea nivelului actual al taxelor şi impozitelor!), iar cheltuielile cu asistenţa/protecţia socială ar trebui să scadă. Hm, grea misie!

După ce, câţiva ani la rând, i-ai obişnuit pe românii angajaţi în sectorul public cu salarii mari, pe care — de altfel — s-a bazat consumul ce a stimulat creşterea economică atât de criticată azi de liberali, a le anemia veniturile, prin oricare dintre măsurile mai sus evocate ori printr-o inflatare (fie ea şi moderată) a monedei naţionale echivalează cu a te arunca singur şi aproape sigur în opoziţie (cu prilejul alegerilor parlamentare de anul viitor) şi a le transmite social-democraţilor invitaţia să se pregătească să revină la guvernare.

Astfel stând lucrurile, din punctul meu de vedere, noul prim-ministru al Guvernului României, domnul Ludovic Orban are o singură certitudine: aceea că nimic din ceea ce ar trebui să facă nu poate fi făcut astăzi fără riscuri electorale. Nu cred însă că sunt foarte mulţi liberali care să-şi dorească să deconteze electoral vreo măsură politică, cu impact pentru societate şi mediul economic, pe care, în mod rezonabil, acest nou guvern ar trebui să o ia imediat. Excesul de zel al noului guvern îi poate costa pe liberali o nouă şi dureroasă perioadă de opoziţie sau, în cazul cel mai fericit, îi poate plasa în situaţia de a guverna (după alegerile parlamentare generale de anul viitor) împreună cu alianţa politică USR-PLUS, ceea ce — cred eu — nu va fi foarte simplu. Fie şi numai pentru că, într-o atare perspectivă, guvernarea ar trebui girată de un grup politic eterogen din punct de vedere ideologic.

Așa că, domnilor membri ai noului Guvern, vă recomand cu căldură să vă culcaţi pe lauri! Până anul viitor, după alegerile parlamentare generale. Şi, apoi, puteţi începe să guvernaţi potrivit propriilor convingeri liberale.

1 COMENTARIU

  1. Bun articol ! Ramine de vazut insa la cit se va ridica costul mentinerii actualei stari de fapt si aminarii masurilor ce se impun : matematica bugetara ne arata ca visteria tarii a fost complet golita de guvernantii PSD. Cine va plati nota de plata : noi toti, ca de de obicei. Cine va plati politic : vom vedea peste un an, perioada de abstinenta reformatoare sugerata de autor. Asa ca pina atunci „trai neneaca pe banii babachii ” Cine-i babaca ? Asteptam cu interes parerea dlui.Clipa intr-un alt articol.

LĂSAȚI UN MESAJ