Dominic Fritz, după ce Timiş a rămas singurul judeţ în scenariul roşu: Noi testăm pentru Covid cum ar trebui să testeze toată România

    207

    Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a atras atenţia că în România nu se testează împotriva COVID-19, astfel că acest lucru ”dă o impresie falsă de siguranţă”. Edilul a afirmat că în judeţul Timiş se testează destul de mult, iar acesta este motivul pentru care acest judeţ este singurul care se află încă în zona roşie.

    ”Suntem un judeţ care este în scenariul roşu şi, din păcate, rata continuă să crească, ieri s-a ajuns la peste patru cazuri la mia de locuitori, la Timişoara. Şi numărul de decese continuă să crească. Îmi spun medicii din spitale că ATI-urile sunt din nou pline. În acelaşi timp ştim că în România începe să se răspândească şi noua tulpină britanică, care este mult mai contagioasă decât cea cunoscută până acum. Acesta este un lucru care trebuie să ne îngrijoreze pe noi toţi şi rugămintea la toţi este să protejeze pe cei mai vulnerabili şi să respecte toate măsurile. Noi toţi avem sentimentul că trebuie să se termine odată, dar din păcate pericolul nu a trecut”, a declarat primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, marţi, într-o conferinţă de presă.
    Edilul a mai subliniat că motivul pentru care Timişoara şi judeţul Timiş au o rată de infectare cu virusul SARS CoV-2 mai mare este că se testează masiv.
    ”Mulţi m-au întrebat care este motivul pentru care Timişoara şi Timişul au o rată mai mare de infectare. Impresia mea, dacă mă uit la cifre, este că noi avem mai multe cazuri cunoscute pentru că noi, în Timiş, testăm cum ar trebui să testeze toată România. Cred că este o problemă că în alte părţi ale ţării ne minţim singuri şi asta ne dă o impresie de falsă siguranţă. Ca să fac o comparaţie, în Timiş se fac săptămânal, în medie, cam 1.500 de teste PCR la 100.000 de locuitori. Media naţională este de 700 de teste la 100.000 de locuitori. Deci noi în Timiş testăm dublu. Zece la sută din toate testele făcute în România sunt în judeţul Timiş. Nu e nicio surpriză că şi cazurile detectate sunt mai multe”, a declarat Dominic Fritz.
    Primarul municipiului Timişoara a cerut o politică unitară de testare, la nivelul întregii ţări.

    De asemenea, din 15 februarie vor fi deschise zece noi fluxuri de vaccinare, în judeţul Timiş, dintre care cinci la Timişoara, a anunţat Direcţia de Sănătate Publică Timiş. Astfel, vor fi trei fluxuri la complexul rezidenţial ISHO şi alte două într-o clădire a Societăţii de Transport Public Timişoara. Alte două fluxuri vor fi deschise la Lugoj şi câte unul la Giroc, Moşniţa Nouă şi Jimbolia.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.