Dominic Fritz: „Dacă va cădea Colterm, cade şi Primăria Timişoara”

237

Primarul Dominic Fritz a declarat, vineri, că situaţia actuală de la compania de termoficare a municipalităţii, Colterm, este extrem de periculoasă pentru viitorul oraşului, pentru că are datorii foarte mari, iar ‘dacă pică Colterm, pică şi Primăria Timişoara’.

„Procedura de concordat preventiv trebuie să meargă înainte, indiferent cum se numeşte directorul.  Concordatul este un contract negociat cu creditorii principali care ne va permite eşalonarea datoriilor de 310 milioane de lei ale societăţii de termoficare. Fără concordatul preventiv, Colterm poate să intre în orice zi în insolvenţă, situaţie care ar afecta încălzirea şi apa caldă în 50.000 de gospodării, a spitalelor şi şcolilor din Timişoara. Municipiul Timişoara are datorii la Colterm de peste 160 milioane de lei. Dacă Colterm intră în insolvenţă, conturile noastre pot fi blocate, ceea ce ar însemna că multe investiţii şi servicii publice s-ar opri. Dacă pică Colterm, pică şi Primăria Timişoara”, a afirmat Dominic Fritz, într-o declaraţie de presă.

Edilul a adăugat că nu va permite falimentul companiei, dar nici ca finanţele municipalităţii să fie, în continuare, ‘ţinute ostatice’ de o singură companie în subordinea ei.

Dacă Colterm reuşeşte să încheie concordatul cu creditorii, va avea timp trei ani pentru a găsi o cale spre profitabilitate. La sfârşitul săptămânii viitoare, se va încheia licitaţia pentru firma care va însoţi şi monitoriza negocierile pentru o ieşire din criză prin concordat, proces în care compania se angajează la un plan ambiţios de restructurare.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.