11.1 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

Doliu la Ambulanța Timiș! Un salvator nu mai e printre noi

Unul dintre salvatorii de la Serviciul de Ambulanță Timiș s-a stins. Este vorba de Nicolae Pantalia care activa la Lugoj.
Colegii au făcut anunțul pe Facebook:

„DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCA ÎN PACE !
PANTALIA NICOLAE – AMBULANȚIER S.A.J. TIMIS – LUGOJ 15.01.1965 – 20.01.2021
Am sperat, ne-am rugat pentru însănatoșirea lui, dar acest cumplit virus a fost mai puternic și l-a smuls dintre noi. Îl vom păstra pe mai departe în amintirea noastră .
Dumnezeu să-l ierte și să-i primească sufletul în grădina sa .
( Conducerea SAJ Timis).
După cum spunea marele scriitor Mircea Eliade : ,, Toți suntem nemuritori, dar trebuie să murim întâi’’, așa si el acum, trecând prin moarte se află printre cei veșnici . Pe pământ fiecare dintre noi lucrăm pentru mântuirea noastră , însă în momentul când trecem la cele veșnice nu mai putem face nimic în acest sens. Rămâne ca rudele , prietenii și noi colegii să contribuim la ușurarea suferințelor lui. Așa că nouă ca niște buni colegi nu ne rămâne decât să aprindem o lumînare ori de cate ori avem ocazia și să ne rugăm pentru el , pentru că ,,mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului”, şi ,, unde sunt doi sau trei adunaţi în numele meu, acolo voi fi şi EU „. Să ne rugăm , să fie aşezat în corturile drepţilor, în rândurile sfinţilor, acolo unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, iar dacă a greşit cu ceva în această viaţă să rugăm pe Bunul Dumnezeu să îl ierte, şi să îl odihnească în pace, acum şi pururea şi în vecii, vecilor, Amin. Dumnezeu să-l ierte!.
Îngerii să vegheze drumul tău lin către Dumnezeu.
Sincere condoleanțe familiei greu încercate !
Semnează cu sufletul Colectivul Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Timiş .

Alte subiecte :

Undă verde pentru construirea unui spital nou în Timișoara

Dominic Fritz, primarul Timișoarei și Mehita Fanny Sylla, Manager Regional, Banca Mondială - Corporația Financiară Internațională (International Finance Corporation, IFC) au...

Modificare importantă privind cardul național de sănătate

Pentru a veni în sprijinul asiguraților și a-i scuti de drumuri suplimentare la casa de asigurări, începând cu data de 26 martie s-a modificat...

Citește și :