Doliu în muzica populară! S-a stins din viață un tânăr artist

1023

După o lungă și grea suferință s-a stins Daniel Rosalim. Anunțul a fost făcut de cunoscuta interpretă Mariana Anghel.

„Mi-ai fost elev la Școala Populară de Arte Deva, mai apoi nenumărate concerte și turnee împreună… Îți mulțumesc pentru glasul tău inegalabil, pentru cât am râs împreună … Acum a rămas un mare gol în sufletul meu și nu îmi rămâne decât să aprind o lumânare pentru sufletul tău minunat”, a scris Mariana Anghel pe contul său de Facebook.

„Ce-i viața?  Azi ești umbră, mâine pământ!!! Să treci cu bine vămile văzduhului, Dumnezeu să te primească în grija lui, iar glasul și cântecele tale frumoase le-ai lăsat nouă pentru veșnicie! Odihnește-te în pace!”, a scris și interpreta Anghelina Timiș Lung.

„Cu sufletele îndoliate, ne luăm rămas bun de la prietenul și colegul nostru DANIEL ROSALIM. Vom păstra veșnic amintirea blândeții, veseliei și talentului său. Cântecele sale ne vor mângâia mereu sufletele.
Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească în pace!”, Manager Silvia Macrea şi colectivul CJCPCT „Cindrelul- Junii” Sibiu.

Deva ar fi trebuit să găzduiască în perioada următoare un spectacol în scop caritabil pentru strângerea de fonduri destinate tratamentului tânărului interpret. Din păcate, Daniel Rosalim s-a a pierdut lupta cu boala necruțătoare.

Daniel Rosalim s-a născut pe 29 ianuarie 1978 la Sibiu. A fost solist vocal la Ansamblul Cindrelul Junii Sibiului.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

sursa: hunedoaralibera.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.