Anunț pentru mii de bugetari! Ce cheltuieli ar putea fi decontate

292

Vești bune pentru mii de bugetari. Angajații dintr-un important sistem ar putea beneficia de decontarea anumitor cheltuieli. Totul este prevăzut într-un proiect de lege înregistrat recent la Senat pentru dezbatere.

Este vorba despre propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Așadar, medicii, asistenții și infermierii vor putea beneficia de decontarea navetei, asta doar în cazul în care lucrează într-o altă localitate, nu cea în care locuiesc.

De această decontare ar urma să beneficieze doar angajații din sistemul medical de stat, nu și cei angajați la privat.

„Pentru ca serviciile de sănătate să fie cât mai aproape de cetățean, pentru creșterea calității acestor servicii și, implicit, pentru a opri exodul medicilor, este necesară adoptarea mai multor categorii de politici. Astfel, în domeniul politicii salariale, legislația în vigoare prevede un pachet de salarizare motivant”, se arată în expunerea de motive a propunerii legislative.

„Cu toate acestea, posibilitatea decontării cheltuielilor pentru naveta la și de la locul de muncă a personalului de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din spitalele publice, care nu dispune de locuință în localitatea unde are postul, nu a fost reglementată, deși reprezintă un stimulent necesar, mai ales în condițiile blocării posturilor”, consideră inițiatorii proiectului normativ, acestea fiind și motivele pentru care au propus introducerea acestei măsuri.

sursa: bugetul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ