Doliu în lumea sportului! Antrenorul de aur al României a murit!

365

Constantin ”Pilică” Popescu, antrenorul care a câştigat trei titluri mondiale, două cu naţionala feminină de handbal în 11 şi unul cu cea feminină de handbal în 7, a decedat la vârsta de 90 de ani, informează FR Handbal, scrie news.ro.

„Primul Antrenor Emerit din istoria handbalului românesc, cu trei titluri mondiale în palmares (1956, 1960, 1962), unul de vicecampioane (1973) şi cea mai bună performanţă a handbalului feminin la Jocurile Olimpice până în prezent (locul 4), nea Pilică, aşa cum îi spune lumea din sportul pe care l-a iubit şi pentru care a stat întotdeauna demn, a contribuit imens şi la istoria scrisă a handbalului, fiind autorul volumelor , Biblia de statistică şi performanţă sportivă a echipelor naţionale, cluburilor şi sportivilor din handbal”, se arată pe site-ul federaţiei.

Constantin Popescu s-a născut în Bucureşti, la 3 septembrie 1928, şi a absolvit Institutul de Educaţie Fizică şi Sport.

În 1960, lui Constantin Popescu i s-a conferit titlul de „Maestru Emerit al Sportului” pentru medaliile de aur de obţinute la Campionatele Mondiale în 11 jucătoare din 1956 şi 1960.

În anul 2000, Constantin Popescu primeşte Crucea naţională Serviciul Credincios Clasa a II-a, conferită de preşedintele Emil Constantinescu prin Decretul nr. 563 din 1 decembrie 2000 „pentru obţinerea unor rezultate sportive deosebite”.

Într-o ceremonie desfăşurată pe 11 iunie 2009, Constantin Popescu a fost decorat de preşedintele Traian Băsescu cu Ordinul „Meritul Sportiv” Clasa I „în semn de înaltă apreciere a contribuţiei avute în planul pregătirii mai multor generaţii de campioni […]”.

Înmormântarea va avea loc duminică, la Cimitirul Ghencea civil.

Federaţia Română de Handbal anunţă că toate meciurile din competiţiile interne programate în perioada 02 – 11 noiembrie 2018 vor începe cu un moment de reculegere.

sursa – stiripesurse.ro

LĂSAȚI UN MESAJ