Dobra și pesediștii joacă tare! Au decis eliminarea lui Dragnea din fruntea partidului!

263

Cu câteva minute în urmă a avut loc o ședință fulger la sediul PSD Timiș, referitoare la poziția față de susținerea sau nu a liderului partidului social-democrat, Liviu Dragnea.

Din numărarea voturilor membrilor aflați la sedință a rezultat că, mâine, delegația timișeană va vota pentru susținerea scrisorii de contestare a președintelui Dragnea.

Adică, mai direct spus, se va vota pentru retragerea lui Liviu Dragnea din funcția de președinte al PSD.

La acestă adunare a CEx Timiș, lucrurile sunt clare. În jur de 90 de voturi au fost împotriva lui Dragnea din totalul de 102 voturi exprimate.

UPDATE – POZIȚIA OFICIALĂ A PSD TIMIȘ

Comitetul Executiv Judeţean al PSD Timiş, format din membrii Biroului Permanent Judeţean, parlamentari, primari, preşedinţi de organizaţii locale, s-a întrunit astăzi pentru a discuta pe marginea scrisorii asumate de mai mulţi lideri ai Partidului Social Democrat prin care se solicită demisia preşedintelui Liviu Dragnea.

În urma discuţiilor şi dezbaterilor care au avut loc, liderii PSD Timiş au decis să susţină demersul semnatarilor scrisorii şi au dat un mandat în acest sens preşedintelui interimar Călin Dobra, care va participa vineri la şedinţa Comitetului Executiv Naţional. Totodată, Comitetul Executiv Judeţean al PSD Timiş a decis susţinerea programului de guvernare, cu rezultate vizibile până acum pentru toţi românii.

“Am discutat, aşa cum este normal, cu colegii mei, pentru că votul din Comitetul Executiv trebuie să reprezinte organizaţia, nu pe mine personal. Decizia de a susţine iniţiativa colegilor care au semnat acea scrisoare a fost luată cu un vot masiv pentru, aşa că mandatul cu care merg la Bucureşti este foarte clar”, a spus preşedintele interimar al PSD Timiş, Călin Dobra.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.