6.2 C
Timișoara
sâmbătă 27 aprilie 2024

Doar 10 candidaţi din Timiş s-au calificat în “finala” examenului de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii

Profesia de judecător sau de procuror a atras, şi în acest an, aproape 2.800 de candidaţi la examenul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, care se bat pentru ocuparea unuia dintre cele 200 de locuri de auditori de justiţie.

După testul de verificare a cunoştinţelor juridice la Drept Civil, Drept Procesual Civil, Drept Penal şi Drept Procesual Penal, care s-a desfăşurat în data de 4 septembrie, a urmat, în 18 septembrie, proba scrisă, eliminatorie, de tip grilă, de verificare a raţionamentului logic.

Aceste filtre extrem de dure au făcut ravagii printre candidaţi, astfel că din cei 2.770 de absolvenţi de Drept înscrişi în concurs, au mai rămas doar 312, care, în perioada 13 – 24 octombrie, vor fi evaluaţi la ultima probă, cea a interviului.

Primele două teste au trimis acasă şi pe majoritatea candidaţilor din Timiş, astfel că din cei 77 de tineri aspiranţi la un loc pe băncile INM, au mai rămas doar 10. Este vorba despre Adam Amînă, Brinaș Liviu, Călăi Pop Patricia, Costea Diana, Lăcătuşu Andrei, Moldovan Maria, Hauder Ştefania, Stroescu Dyana, Şuiu Andrada şi Tarnovschi Alexandra.

Rămâne de văzut câţi din cei 10 bănăţeni vor îmbraca robă de auditor de justiţie, în condiţiile în care unii, cu două sau trei examene de acest gen la activ, au experienţă în astfel de confruntări postuniversitare extreme.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Președintele Camerei Deputaților, Alfred Simonis, și-a depus candidatura la președinția Consiliului Județean Timiș din partea Alianței PSD-PNL | FOTO-VIDEO

Președintele Camerei Deputaților și șef al PSD Timiș, Alfred Simonis, și-a depus, vineri, candidatura la președinția Consiliului Județean Timiș din partea Alianței PSD-PNL la...

Nicolae Robu și-a depus candidatura pentru Primăria Timișoara | FOTO-VIDEO

Nicolae Robu, candidatul susținut de Alianța PSD-PNL, și-a depus vineri, 26 aprilie 2024, candidatura pentru funcția de primar al Timișoarei și a fost validat...

Citește și :