Dineu cu proști și vedete, în două seri, la Timișoara!

1155

Dacă e să fii prost, măcar fă-o cu stil, fă din prostie o lecție de geniu! Horațiu Mălăele este maestrul absolut al acestei demonstrații, în ”Dineu cu proști”. Comedia autorului francez Francis Veber, supranumit în ţara  sa natală „regele farsei“, pusă în scenă în premieră naţională de Ion Caramitru la Teatrul Național din București, a înregistrat, de la premieră până astăzi, un aflux neobişnuit de spectatori, atât  în Capitală, cât și în turnee, spectatorii fiind dornici să vadă şi să revadă, iar și iar, spectacolul.

De acest admirabil festin cu greii teatrului românesc se va putea bucura și publicul timișorean: ”Dineu cu proști” va fi jucat  pe scena Operei Naționale Române din Timișoara luni, 23 mai, de la ora 20. Și, pentru că locurile s-au ”topit” în timp record, Ion Caramitru și organizatorii turneului au decis să răspundă solicitării spectatorilor cu încă un ”Dineu cu proști” la Timișoara, marți, 24 mai, de la aceeași oră, pe aceeași scenă.

Două seri în compania lui Horațiu Mălăele în rolul prostului trist și binevoitor; Ion Caramitru, în rolul editorului versat și blazat; Medeea Marinescu, amanta alcoolică și nevrozată; Alexandru Bindea, portărelul mucalit, care tace și face; Costina Ciuciulică/Teodora Mareș, soția delicată și nefericită; Dorin Andone/Tomi Cristin, mondenul relaxat, și  Alexandru Georgescu, un medic precaut și categoric. Un grup de intelectuali plictisiți de viața pariziană se ține de șotii: în fiecare miercuri seară, amicii se întâlnesc pentru un „Dineu cu proști”. Adică fiecare dintre ei, după ce a scotocit după cel mai prost dintre proști și i-a întocmit meticulos dosarul, își aduce la întâlnirea simandicoasă exemplarul.

Horaţiu Mălăele e François: artizan de poduri din beţe de chibrit, bărbat părăsit de nevastă şi prost cu spume. Însă dincolo de toată distracția cinică pe seama prostului, îndărătul comediei se  ascund drama, tristeţea. Așa încât, după ce te-ai zguduit de râs o oră şi jumătate, te înfiori când François, care se prinde în final de schemă, rosteşte cu lacrimile-n gât şi cu un tragism de care nu l-ai crede în stare pe un gogoman ca el: „Să vă gândiţi de 1.000 de ori înainte să spuneţi despre cineva că este prost!”.

Biletele pentru spectacolul ”Dineu cu prosti”, la Timișoara, costă, în funcție de loc, între 80 și 120 de lei și se găsesc la Agenția Operei.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.