13 C
Timișoara
joi 9 mai 2024

Din istoria RETIM II

ÎnAccident cu zece victime, printre care şi un copil contextul activității strâns legate de gospodăria comunală, precum și de activitatea curentă, SC RETIM Ecologic Service SA a abordat noi domenii de activitate, dotându-se special acestui scop cu utilaje specifice serviciilor de iarnă.

RETIM Ecologic Service pune, de asemenea, un accent deosebit pe acțiunile de educație civică și ecologică a cetățenilor orașului și mai ales a copiilor, în sensul respectării normelor ecologice de viață. Pentru aceasta s-au editat broșuri, cărți pentru copiii din învățământul preșcolar și școlar și au fost folosite toate mijloacele mass-media locale. Tot în acest scop, RETIM Ecologic Service a organizat împreună cu elevii de la școlile din oraș acțiuni de curățenie a spațiilor din incinta școlilor și a celor aflate în vecinătatea acestora.

Începând cu anul 1997 activitatea societății cu capital privat s-a îmbunătățit permanent, obținând în mod constant locul I pe județ la activitatea „Servicii Sociale – întreprinderi mari“ (peste 250 angajați), atât datorită realizărilor, ca urmare a aportului în natură al partenerului german, cât și extinderea activității pe alte piețe în afara județului Timiș.

Toate aceste realizări, precum și cerințele legislației române și ale economiei de piață la nivelul U.E. în domeniul în care activăm, ne-au condus la implementarea în cadrul organizației a sistemului integrat de management: calitate – mediu (I.S.O. 9001; 14001; 18001).

Astfel, necesitatea, oportunitatea, precum și calculul tehnico-economic al distrugerii sub orice formă a deșeurilor colectate ne-au condus la soluția unei depozitări ecologice zonale, soluție agreată de către UE, bănci cofinanțatoare, precum și de către comunitățile locale.

Recunoașterea statutului de organizație care se conformează cerințelor standardelor U.E. ne-a fost certificată de către organisme cu recunoaștere internațională, fapt ce denotă un limbaj și o metodologie comună în abordarea segmentului de activitate deservit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :