Die Welt, despre Guvernul Grindeanu: „Mai bine cu infractorii social-democraţi decât cu proruşii şi extremiştii anti-UE!”

1448

Premierul României, Sorin Grindeanu, este ironizat și atacat în termeni duri într-un editorial găzduit de cotidianul german Die Welt.

“Noul premier al României este un elev al postcomuniștilor. O țară alunecă în abis”, scrie Marko Martin, într-un editorial intitulat “UE ignoră farsa din România”.

“Noul an a început bine, cel puțin pentru nomenclatura din România. Din nou, unul de-ai lor a ajuns premier în fostul palat al lui Ceaușescu, cu o majoritate parlamentară covârşitoare. Între timp, ca întotdeauna, UE se declară optimistă din interes, chiar dacă guvernul tehnocrat adept al reformelor, instalat de președintele de origine germană Klaus Iohannis, a dispărut complet din peisaj. Măcar premierul ales din rândurile social-democraților ex-comuniști nu este condamnat penal precum șeful partidului Dragnea și nu este nici un plagiator corupt precum predecesorul Doctor Ponta. Măcar bărbatul de 43 de ani a studiat la Frankfurt am Main, Bologna și Leeds, și se consideră ‘competent’ ”, scrie sursa citată.

Autorul vede și o parte bună a lucrurilor. “Mai bine cu infractorii economici social-democrați la putere, decât cu prorușii și extremiștii anti-UE de la PRU, care făceau campanie electorală cu contele Dracula. Din Bruxelles ni se spune că trebuie să fim doar atenți, ca Grindeanu să respecte promisiunile din campania electorală, și să nu fie doar un om de paie care duce la promulgare o lege privind grațierea infractorilor, astfel încât să se deschidă ușa spre o înaltă funcție în stat pentru șeful său de partid”.

Situația nu este nici pe departe amuzantă, avertizează Marko Martin. “Totuși, noi unde trebuie să zâmbim la farsa asta? Zâmbetul le stă în gât locuitorilor din București. Cei mai în vârstă, care au prins regimul Ceaușescu, se bucură că măcar au constant curent electric, încălzire și apă caldă.. În comparație cu regimul Ceaușescu, ei se mulțumesc cu premierul ‘competent’ Grindeanu, ca mulți alții un profitor al intrigii de palat numită Revoluția din decembrie 1989, un personaj cu suficientă experiență în străinătate pentru a putea absorbi fondurile UE, probabil chiar și pe cele destinate combaterii corupției.

Repet: Noi unde trebuie să râdem? Se mulțumesc capitalele vest-europene că măcar în această zonă din Balcani este liniște în privinta UE și NATO și este o anumită stabilitate, aspect deloc de neglijat în această perioadă? Nu este exclusă această ipoteză. Dar nu putem omite nici posibilitatea că purtătorii de cravate bine plătiți se pricep la conferințe și dosare ministeriale, dar sunt în același timp foarte naivi”.

Editorialistul cotidianului Die Welt face apel la funcționarii de rang înalt de la Bruxelles să vină în România și să stea de vorbă pe stradă cu oamenii. “Aici se adaugă o anumită ignoranță arogantă, fiindcă ei au impresia că mentalitatea propriului lor cerc cultural coincide automat cu realitatea din alte țări. Cum ar fi ca experții să arunce o privire pe străzile din București, să interpreteze arhitectura și mesajele (în loc să citească doar statistici falsificate), și să stea de vorbă cu oamenii, a căror experiență complexă este mult mai grăitoare decât retorica postcomuniștilor. Atunci ar auzi acest râs trist, dar și sughițul”, încheie autorul.

Sursa: Die Welt

1 COMENTARIU

  1. Departe de mine orice simpatie pentru actualul „premier” banatean care ocupa, deja de la inceput de activitate, locul de „frunce” la categoria „Premieri penibili”, remarc, insa, faptul ca „DDR”-istul Marko Martin, in a sa critica a ratiunii pure, a mentionat (mandru) ca Iohannis este „de origine germană”, dar a uitat cu totul de faptul ca acelas Iohannis are in carca nu mai putin de 6 case „achizitionate” cu banii castigati din meditatii transcedentale (la „Fizica”), cu dosarele aferente din Justitie (a pierdut deja una dintre case). Si, de subliniat pentru Marko Martin, acest mai mult decat dubios meditator la materia numita „Fizica” este „de origine germană”. Una peste alta, tovarase Marko Martin, nu este bine nici cu „infractorii social-democraţi”, dar nici cu infractorii „președinţi de origine germană” si este important sa deschidem amandoi ochii, nu numai unul singur…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.