Dezvăluirile lui Dragnea! Liderul PSD vorbește despre eșecurile lui Grindeanu și Tudose

253

Liderul PSD, Liviu Dragnea, oferă cele mai așteptate explicații imediat după instalarea noului Guvern condus de Viorica Dăncilă.

Iată declarațiile lui Liviu Dragnea, după ce guvernul Dăncilă a depus jurămintele:

„Instituțional, orice premier trebuie să aibă contacte cu instituțiile. Mă refer la SRI, SPP și o să vorbim puțin despre asta. Nu știu, la ora asta, dacă din partea acestor instituții au fost o influență așa mare care i-a determinat pe Grindeanu și Tudose să evolueze cu partidul.

Mai mulți colegi mi-au zis că șeful SPP-ului a fost implicat mai mult decât e cazul. Suntem în situația în care azi am votat și s-a instalat un nou guvern, al treilea guvern. Nu știu dacă un guvern a avut puterea politică în România să ducă totul până la capăt.

Am descoperit că nu e ușor. Atunci când vrei ca guvernul să guverneze în spirit european, dar în primul rând pentru români, iar relația cu celelalte instituții să fie ca la carte, încep să apară probleme”, a spus Liviu Dragnea.

Liderul PSD susține că, în ceea ce privește propunerea premierilor, acesta nu a discutat cu nimeni despre variantele sale. Nici măcar cu președintele Klaus Iohannis. „În cazul domnului Paul Stănescu nu există noțiunea de teren fertil. În alte părți, nu am de unde să știu, deocamdată, cum au reacționat colegii mei în ceea ce privește propunerea de prim-miniștri, eu nu am negociat cu nimeni, nici măcar cu președintele României. Președintelui României i-am dat un telefon după ce trecuse moțiunea.

Sâmbătă și duminică eu am avut discuții cu fiecare președinte de organizație, fiecare și-a spus un punct de vedere cu privire la desemnarea prim-ministrului. I-am zis președintelui că sunt patru, cinci propuneri, dintre care cea mai susținută, din punct de vedere al pragmatismului era Mihai Tudose și cu el voi veni la Cotroceni. Nu a fost niciun troc, nicio negociere cu nimeni, iar dacă cineva susține altceva, să-și asume”, a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3.

Liderul PSD își asumă eșecul cu Grindeanu și susține că acesta s-a schimbat foarte mult față de cum era când era în relații bune cu acesta.

„Să încetăm cu minciunile anul acesta! E de datoria mea să mai vorbesc puțin despre Sorin Grindeanu și Mihai Tudose. Îmi asum faptul că nu am avut o mână bună. Nu poți spune că ai o mână proastă când propui un coleg pe care îl cunoști atât de bine. Sorin Grindeanu este un om cu care am avut o relație destul de bună, atât eu, cât și ceilalți colegi. A fost o propunere foarte bine acceptată, pentru că toți îl știau pe Sorin Grindeanu, însă acesta a început să se transforme.  Mihai Tudose nu era un om foarte comod pentru ceilalți, dar era un om care muncea, care făcea ce știe. 

Mi-am asumat, pentru că eu am lucrat foarte mult cu Mihai Tudose, am stat mult lângă el și nu mi-am pus niciodată problema că el ar putea fi atât de influențabil”, a mai declarat Liviu Dragnea.

Președintele Camerei Deputaților are numai cuvinte de laudă la adresa noului premier, Viorica Dăncilă. „Viorica Dăncilă are un avantaj, este o doamnă loială, cu simțul măsurii, care înțelege nivelul oricărei responsabilități. Are puterea să înțeleagă că principala sa responsabilitate este să respecte ceea ce trebuie respectat și nu o văd în postura în care se poată lăsa influențată”, a mai completat Dragnea.

„În continuare sper ca, măcar acum, toată lumea să înțeleagă că nu cedăm votul democratic primit de la români. Nu vrem să renunțăm la programul nostru de guvernare, la toate componentele din care este făcut. Nu există nicio acțiune de gest din partea mea sau a domnului Tăriceanu la adresa valorilor europene. Cum e posibil ca Delegația Comisiei Europene din România să transmită informații false? 

S-au spus multe minciuni și nu mi se pare drept față de România” a mai spus șeful PSD, vizibil revoltat.

Liviu Dragnea a ținut să puncteze și câte ceva despre legile din Parlament. „Noi am tradus, în engleză, legile adoptate în Parlament, am pus și tabelele, care cred că sunt toate din partea Asociației Magistraților și a altor oameni din domeniu și le-am trimis peste tot, asta am făcut-o după ce, în urmă cu trei sau patru zile, aceste legi au fost adoptate în Parlament. Eu vă spun, acestea au fost atacate la Curtea Constituțională. Iar ce propune Curtea, vom modifica în Parlament” ,a adăugat Liviu Dragnea.

În privința noului premier, Dragnea consideră că are toate calitățile necesare pentru reușită.  „Pentru prima dată, România are un premier femeie. Viorica Dăncilă este cunoscută de Parlament, a vorbit cu organizațiile de femei, a participat la multe acțiuni sociale. Ea este cunoscută, nu a venit de undeva de sus și toată lumea se întreba cine e. A avut o susținere foarte mare în profunzimea Parlamentului. Este o ușurare în partid, pentru că Viorica este cunoscută și sunt sigur că va avea o guvernare cinstită și bună care va mulțumi pe toată lumea. Viorica Dăncilă merită să fie acolo unde este acum.

O să vă spun ceva care, probabil, o să surprindă. Mai țineți minte pe doamna Gușă? Este o doamnă pe care am respectat-o foarte mult pentru modul în care își susține ideile, deși eu nu sunt de acord cu ele. Când a fost propusă pentru justiție, efectiv s-a blocat. Acest lucru poate determina o prestație mai slabă.

Acesta este un guvern bun, care cred că va avea o evoluție bună. Dacă ei, dacă fiecare membru din guvern se va uita strict pe programul de guvernare din dreptul său, atunci își vor face treaba. Vor avea tot sprijinul nostru, al coaliției, al primului ministru, va depinde doar de ei”, a mai adăugat Liviu Dragnea, la Antena 3.

Liderul PSD are încredere în noul guvern Dăncilă.

„Vor avea puterea să debirocratizeze acolo unde încă mai există birocrația în luarea deciziilor.

Sper ca toată lumea să-și facă treaba.

Primele obiective sunt cele macro. Creștere economică, deficit bugetar sub 3%, respectarea și implementarea parteneriatelor strategice pe care le are România. Se continuă procesul de creștere a veniturilor populației, pensii și salarii.

Un obiectiv major în afară de acestea îl reprezintă investițiile: autostrăzi, căi ferate, programul de dezvoltare locală, în sănătate, cele opt spitale regionale și spitalul republican, precum și în educație. Acestea sunt principalele obiective de dezvoltare.

Guvernul, condus de doamna Dăncilă are obligația ca mediul de afaceri din România să aibă o relație mult mai corectă și principială cu mediul de afaceri, nu una brutală. O relație care să-i sprijine pe oamenii de afaceri să-și dezvolte afacerile, nu una prin care să le dea în cap și să le închidă firmele.

Doamna Viorica Dăncilă știe cum sunt practicile europene, a trăit acolo și a văzut cum merge treaba, înțelege că statul are obligații față de mediul de afaceri.

Programele din agricultură, dar și cele din turism vor continua. Sunt pași care au fost puțin întârziați.  România este o țară frumoasă, toți știm asta. Dar nu am reușit să facem din țara asta ce trebuia să facem”, a mai spus Liviu Dragnea.

De asemenea, șeful PSD susține că anul 2018 va fi unul decisiv, al proiectelor realizate și finalizate ca la carte.

Citește mai mult pe evz.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.