11.2 C
Timișoara
joi 18 aprilie 2024

Dezastru pe șosea: Doi șoferi au murit pe loc, după ce unul dintre ei a intrat cu mașina pe contrasens

Groaznic accident de circulaţie, în această dimineaţă, pe un drum din județul Cluj. Doi şoferi au murit pe loc, după ce s-au izbit frontal cu maşinile, la ieșirea din localitatea Căpușu Mare spre localitatea Gilău.

Alarma a fost dată în această dimineață, în jurul orei 6.20. Ajunși la fața locului, militarii de la ISU Cluj i-au găsit pe cei doi șoferi în stop cardiorespirator, încarcerați în mașininile lor.

Salvatorii au început imediat manevrele de resuscitare pentru ambele persoane, însă, din păcate, după mai bine de o oră de eforturi, au fost nevoiți să constate decesul.

„Două autospeciale și două echipaje SMURD au intervenit în această dimineață pentru a gestiona o situație de urgență generator accent rutier grav produs la ieșirea din localitatea Căpușu Mare spre localitatea Gilău. Pompieri a fost alertați în jurul orei 6.20, iar la fața locului au găsit un autoturism și o autoutilitară avariate, în care se aflau încarcerați șoferii celor două autovehicule. Ambii bărbați, în vârstă de aproximativ 40 respectiv 20 de ani, erau stop cardiorespirator.

Pompierii au acționat de urgență cu echipamentele hidraulice, pentru a asigura accesul la cele două victime și pentru a efectua extragerea acestora fără agravarea leziunilor suferite. Salvatorii au început imediat manevrele de resuscitare pentru ambele persoane, însă, din păcate, după mai bine de o oră de eforturi, s-a constatat că nu au putut readuce semnalele vitale pentru aceștia. La fața locului se mai afla un ansamblu de autovehicule, respectiv autoturism și remorcă, care fusese acroșat în accident, însă ocupanții nu au solicitat consult medical”, au transmis reprezentanții ISU Cluj.
Sursa: Digi24

Alte subiecte :

Ghid practic pentru alegerea salopetelor de bebeluși potrivite

O salopetă pentru bebeluși călduroasă și rezistentă la intemperii este o necesitate pentru a-ți menține copilul cald și uscat în lunile de primăvară, toamnă...

Concedierile pe piața IT din Banat nu se întrevăd, deocamdată! Rectorul Universității Politehnica Timișoara vine cu explicația

Zeci de mii de specialiști în domeniul IT din Statele Unite ale Americii și-au pierdut locurile de muncă, într-un an și jumătate. Criza industriei IT...

Citește și :