7.2 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

Dezastru în Peninsulă! Milioane de italieni intră în carantină

Italia va inchide zona Lombardia impreuna cu alte 14 provincii din regiunea de nord a tarii, conform informatiilor publicate de CNN. In acest moment nu se stie exact din ce data va intra in vigoare aceasta masura.

Guvernul italian va adopta noi măsuri dure pentru a încerca să limiteze răspândirea coronavirusului, între care interzicerea intrării sau ieşirii din regiunea Lombardia, cel mai greu lovită de epidemie, conform unui proiect de decret care este discutat în Consiliul de Miniştri şi care s-a scurs în presă, relatează Reuters şi EFE.

În Lombardia sunt înregistrate 2.742 de cazuri, dintre care 1.661 sunt spitalizate şi 359 în terapie intensivă, ceea ce ar cauza probleme enorme funcţionării sistemul sanitar din regiune.

Până în prezent, doar câteva zone limitate din nordul Italiei, numite „zone roşii”, au fost puse în carantină, dar în condiţiile unei agravări a situaţiei, li se va cere oamenilor să nu intre şi să nu iasă din Lombardia şi alte regiuni vecine.

Conform proiectului de decret, au devenit „zone roşii” Modena, Parma, Piacenza, Reggio Emilia şi Rimini – din regiunea Emilia-Romagna; Pesaro şi Urbino – din regiunea Marche; Veneţia, Padova şi Treviso – din regiunea Veneto; Asti şi Alessandria – din regiunea Piemont.

Legislaţia urmează să fie aprobată mai târziu sâmbătă, a declarat anterior şeful agenţiei de protecţie civilă, după ce în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 36 de decese şi peste 1.200 de noi cazuri de infectare. Bilanţul total este de 233 de decese şi 5.061 de infectări în întreaga ţară.

În toate zonele vizate de decret, şcolile rămân închise cel puţin până pe 3 aprilie, iar lucrătorilor din sectorul medical nu li se vor acorda concedii.

Decretul stabileşte, de asemenea, închiderea tuturor săli de sport, piscinelor şi centrelor termale din zonele menţionate, precum şi a muzeelor, centrelor culturale şi staţiunilor de schi, în timp ce centrele comerciale trebuie închise în weekend.

Toate evenimentele vor fi suspendate, în locuri publice sau private, inclusiv cele cu caracter cultural, recreativ, sportiv şi religios şi, în consecinţă, ceremoniile de cununie civilă şi religioasă şi înmormântările sunt anulate.

Restaurantele şi barurile sunt menţinute deschise, cu obligaţia de a asigura o distanţă sigură de un metru între oameni.
Sursa: realitatea.net

Alte subiecte :

Noua arenă a Timișoarei, care va costa aproape 170 de milioane de euro, intră în linie dreaptă

Timișoara se pregătește să beneficieze de un stadion modern. Noua arena ar urma să primească ultima aprobare necesară în zilele viitoare. Legendara arenă „Dan Păltinișanu”...

Cristian Moș, fondator al USR Timiș, vrea să-i ,,tragă preșul” de sub scaunul de primar lui Fritz! FOTO-VIDEO

De astăzi, lista candidaților care doresc să ocupe funcția de primar al Timișoarei s-a mai lungit cu o poziție. Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș,...

Citește și :