Derby doar pe hârtie! Succes violet în confruntarea 100% timișoreană

33

”Leii” au răpus ”urșii” într-un derby timișorean doar cu numele din Liga Națională de baschet masculin. Primul joc oficial al noului an a fost tranșat lejer de BC SCM cu 98-83 în fața celei de la BC Timba.

Nicio surpriză în duelul celor două formații ale Timișoarei din prima ligă; la fel ca în tur, violeții de la BC SCM au câștigat disputa cu concitadina BC Timba. De această dată doar cu 98-83 după ce în prima partidă au avut un plus de aproape 30 de puncte.

Fără căpitanul Mladen Jeremic, în continuare accidentat, BCT-ul a avut un start mai slab și le-a permis gazdelor să pornească în forță. Cu Naylor în prim-plan, Timba a avut chiar și +12 puncte în primul sfert, însă încet energia galben-negrilor s-a stins și ecartul s-a diminuat. Banca mult mai scurtă și-a spus cuvântul și Timba a rezistat în avantaj doar timp de 17 minute.

”Putem să jucăm o repriză, două, dar n-avem rotație care să ne țină până la sfârșitul meciului. Asta este și concluzia pe care pot să o am vizavi de meciul de azi. Meciurile care într-adevăr ne interesează pe noi le avem la sfârșitul lunii ianuarie și în luna martie”, a recunoscut antrenorul Dan Ionescu de pe banca lui Timba.

După 27-20 la finalul primului sfert, BCT-ul a întors până la pauza mare la 45-44. În sfertul trei violeții au mărit tempoul și în decisiv s-a intrat cu 69-63. Iar ultimele 10 minute au adus deascatusarea oaspetilor.

Americanii celor două echipe au fost cei mai buni jucători de pe teren, fiecare cu câte un double-double. Burgess a semnat 22 de puncte, 10 recuperări și două pase decisive pentru violeți, iar Naylor și-a adus contribuția cu 21 de puncte, 12 recuperări și 3 pase decisive pentru Timba. Tot în double-double a încheiat și pivoul galben-negrilor, Lazăr a reușit 14 recuperări și 11 puncte.

”E meciul care mi-a dat cele mai mari bătăi de cap în acest campionat. Totuși am făcut un efort considerabil și am avut momente bune de dominare prin care ne-am asigurat o diferență destul de avantajoasă. Diferența cred că au făcut-o momentele bune de apărare”, a concluzionat și Tudor Costescu.

BCT rămâne în coasta liderului cu 21 de puncte și rămâne în Timișoara pentru jocul din runda următoare, cel cu BCMU Pitești. Timba rămâne cu două victorii și are liber în week-end pentru că a disputat în avans, în 30 decembrie, partida cu U Transilvania Cluj. Umătorul joc pentru ”urși” este cel din 13 ianuarie, acasă cu SCMU Craiova.

 

LĂSAȚI UN MESAJ