Densitatea osoasă se poate măsura şi la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş”

174

Timişorenii care prezintă un risc de instalare a osteoporozei sau care au deja boala şi vor să îi urmărească evoluţia, pot beneficia de controale în cadrul Centrului de Imagistică al Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie ‘Dr. Victor Babeş’ din municipiu, care a fost dotat cu un aparat performant ce măsoară densitatea şi rezistenţa osoasă (osteodensitometrie).

Şeful Secţiei Radiologie a spitalului, dr. Diana Manolescu, a declarat, miercuri, că aceste investigaţii, care se realizează pe bază de raze X, li se recomandă femeilor aflate la menopauză sau femeilor după vârsta de 65 de ani, dar şi bărbaţilor cu vârsta de peste 70 de ani, care prezintă anumiţi factori de risc, precum fumatul cronic, alcoolismul, sedentarismul, care pot duce la demineralizare osoasă gravă.

Tehnica de evaluare imagistică a densităţii osoase, DEXA, poate determina riscul producerii osteoporozei, adică fragilitatea crescută a oaselor, dar şi pe cel al producerii unor fracturi din cauza reducerii densităţii minerale şi a durităţii oaselor. DEXA determină calitatea unui os sănătos, iar analiza realizează o comparaţie a nivelului densităţii osoase cu o valoare considerată standard.

‘În funcţie de acest indice de densitate osoasă, vorbim de osteopenie, care este un grad uşor de demineralizare osoasă sau de osteoporoză, în care gradul de afectare este mult mai sever. Aparatul, în urma investigaţiei, poate să aprecieze această densitate dând un indice. În cazul în care acesta este sub -1, vorbim de un scor patologic. Pacienţii care au factori de risc, care iau tratament cronic, cei cu corticoterapie, pacienţii cu boli pulmonare cronice, cu hepatite cronice au drept indicaţie realizarea acestui tip de investigaţie o dată pe an, mai ales în cazul femeilor aflate la menopauză’, explică Diana Manolescu.

Dacă valoarea analizei este între -1 şi -2,5, se pune problema unei scăderi nu foarte accentuate a densităţii osoase, de osteopenie, iar o valoare mai mică de -2,5 arată existenţa osteoporozei.

Investigaţia imagistică nu durează mai mult de 10 minute şi sunt manevre simple.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.