Dejecțiile tronează în Timișoara Capitală Culturală Europeană. Imagini revoltătoare-video

616

Cândva, Timişoara era numit ,,Oraşul florilor, al trandafirilor”, însă acum, cu siguranţă poate fi numit „Oraşul Gunoaielor”. Nu există un loc anume unde să le întâlneşti, deoarece, din păcate, mizeriile sunt peste tot: prin parcuri, pe alei la colturi de strazi.

Un exemplu concludent este şi Podul Iuliu Maniu, despre care s-a mai scris, însă responsabilii nu au luat nici o măsură. În afară de faptul că podul reprezintă un real pericol, atât pentru maşini, cât şi pentru pietoni, din pricina lipsei gratiilor de protecție, mai este şi un focar de infecţie.

Probabil că ne-am învăţat cu mirosul înţepător provenit de la fabricile poluante din oraș şi nu mai sesizăm şi alte mirosuri ce vin de la dejecţiile de sub pod sau chiar de pe treptele podului.

Așa cum spuneam, zona este un adevărat pericol. Nimeni nu este în siguranță, fie că trece pe pod sau pe sub acesta. Încărcat de rugină, cu bucăţi lipsă din parapeţii de protecție, podul este o adevărată capcană și parca se așteaptă o tragedie pentru a fi luate măsurile urgente. Într-o altă ordine de idei, cei responsabili cu asigurarea curățeniei în oraș parcă au uitat că şi pe acolo se mai face curăţenie, se mai spală treptele care sunt încărcate de urină şi alte dejecţii umane.

Timişoara şi-a pierdut farmecul de „Oraşul trandafirilor”, mirosul de trandafir a dispărut demult, chiar dacă în prezent aceştia nu mai sunt tufe, ci cresc pe tufe de un metru, alt miros ne ajunge acum pe la nas. Oare până când? Nu de puține ori, la colț de stradă se pot vedea, în afară de containerele ticsite, grămezile de gunoaie din jurul lor.

Asociaţiile de Locatari, indiferente, societatea ce se ocupă de curățenia orașului, indiferentă, Primăria, aceeași atitudine. În schimb, ne interesează pasajele, festivalurile, zilele oraşului şi toate petrecerile.

 

2 COMENTARII

  1. Ascultati, autoritatiile si persoanele ce se ocupa de curatenie in timisoara, sau cel putin de aceasta zona in special sunt complet iresponasbili si nu le pasa.
    Postarea exagereaza putin dar nu recomand scariile acestui pod sub NICI O FORMA, de asemenea in aceasta zona ducand pana la linia de tranvai iar apoi in dreapta acestuia gasim un munte de gunoaie acumulate cu vremea si un miros absolut insuportabil de deseuri de mancare putrezite si mancate de viermi langa o casa specifica, mirosul venind din locuinta deoarece nu se afla gunoaie langa acea casa sau cel putin asta am asumat eu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.