Declarație dură, despre românii veniți din străinătate: „Vin doar să-i tratăm, fără să contribuie la sistemul Sănătăţii!“

548

Pandemia de coronavirus pare că va lăsa urme adânci în comportamentul nostru. O dovadă concretă? Asistăm tot mai mult la discursuri agresive, periculoase şi, de multe ori, lipsite de sens.

Românii s-au grăbit să revină acasă după ridicarea stării de urgenţă, iar această situaţie, gestionată prost de autorităţi, a dat naştere la scene haotice la vama Nădlac.

 

De lipsa organizării s-a plâns şi Răzvan Marin, fotbalist legitimat la Ajax Amsterdam, care a fost nevoit să stea peste 20 de ore la vamă! Mijlocaşul de 23 de ani a avut o serie de declaraţii dure despre care „Adevărul“ a scris aici.

Dacă ceea ce a reclamat Răzvan Marin şi anume lipsa organizării are, totuşi, o logică, în schimb, discursul pe care Helmuth Duckadam l-a avut la Pro X e cam greu de înţeles. Concret, fostul portar al Stelei e indiginat că românii se întorc acasă, deşi nu e clar unde ar trebui să se ducă, dacă pe paşapoartele lor scrie „România“.

Ce a spus Helmuth Duckadam? 

*Care Germania? Lăsaţi-mă cu asta! Sunt sătul până peste cap. S-a plecat din Cluj în Germania. Au stat distanţaţi în avion? Vin oamenii peste una sau două luni ca să-i tratăm şi după pleacă. Uitaţi ce e acum la vama Nădlac. Sunt oameni care nu au contribuit cu nimic la bugetul Sănătăţii. Acum vin înapoi? Să fim serioşi.

*Din păcate, tot săracii sunt oropsiţi. Se spune că poţi pleca la mare sau munte dacă ai proprietate acolo. Păi câţi dintre cei amărâţi au proprietăţi? Deci nu plecăm. Stăm acasă. Mi se par măsuri exagerate. Uitaţi ce se întâmplă în supermarketuri sau pieţe. Dar nu avem voie să ne antrenăm în aer liber.

*În SUA s-au deschis mall-urile şi restaurantele. Nu înţeleg noi de ce nu putem să ne relaxăm la terase? Mai bine mergem în armată, că acolo trebuie să respecţi regulile militare. O să vină Poliţia să vadă dacă stăm la 2 metri sau dacă am făcut duş la vestiare? Stau jucătorii distanţaţi pe bancă, dar în autocar stau unul lângă altul?

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui Marius Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.