Decizie importantă a fiscului pentru milioane de cetățeni din Banat și din țară !

1747

Veste bună pentru milioane de români! În sfârșit, atât criteriile, cât şi motivele pentru care ANAF acordă sau respinge o cerere venită de la companii privind codul de TVA vor fi publice, potrivit legii 177/2017 care a fost publicată în Monitorul Oficial.

Astfel, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) nu va mai analiza „intenţia şi capacitatea” unui contribuabil persoană juridică de a primi cod de TVA. În noul act normativ, această sintagmă a fost înlocuită cu „evaluarea riscului”. Iar criteriile privind analiza de risc vor fi aprobate printr-un ordin al preşedintului ANAF, ceea ce înseamnă că ele vor fi publice.

„Având în vedere desele sesizări ale mediului de afaceri asupra subiectivismului unor funcţionari publici în interpretarea sintagmei intenţiei şi capacităţii persoanelor impozabile de a desfăşura activităţi economice, am decis ca înregistrarea şi anularea în scopuri de TVA să se realizeze având la bază o analiză de risc fundamentată, creând astfel premisele dezvoltării şi menţinerii activităţii economice şi mediului de business în general”, a declarat, pentru Capital, Ionuţ Mişa, ministrul de Finanţe.

Această problemă privind înregistrarea în scopuri de TVA a fost principala cerinţă a oamenilor de afaceri de la eliminarea formularului 088 încoace, scrie sursa citată.

Până în prezent, nu a existat transparenţă în acest sens, motivele pentru care unele companii primeau codul de TVA, iar altele erau respinse fiind neştiute sau înţelese de cei interesaţi, care nu primeau explicaţii de la ANAF.

Formularul 088 a fost eliminat de la 1 februarie 2017, fără să se elimine şi criterile de selecţie sau să existe o transparenţă a deciziei.

sursă: bugetul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.