Decizie extrem de importantă privind fondurile europene. „Gata cu dosarele la București și cu așteptarea!”

535

Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Regional (POR), scrie istorie în România. În urma demersurilor făcute, s-a decis descentralizarea privind alocarea fondurilor europene. ADR Vest devine Autoritate de Management, iar proiectele nu vor mai avea nevoie de avizarea de la Bucureşti.

“Când vrei poţi! Am reuşit să schimbăm un mod de lucru care, în ultimii ani, s-a dovedit depăşit. Am găsit deschidere, parteneri serioşi şi implicaţi, cu care am modificat viitorul fondurilor europene în România. Gata cu dosarele la Bucureşti, cu decizii centralizate şi cu luni de aşteptare până la numirea sau înlocuirea unor miniştri. De acum, timişenii, arădenii, hunedorenii sau cărăşenii vor decide singuri cum vor fi alocaţi banii ce vor reveni, prin finanţări europene, regiunii de Vest. Totul, cu proceduri simplificate, birocraţie mult redusă şi dosare analizate direct aici.

Legea descentralizării Agenţiilor de Dezvoltare Regională a fost aprobată în Parlament. Astfel, ADR Vest se transformă în Autoritate de Management pentru viitorul Program Operaţional Regional! Un demers iniţiat alături de ADR pe care l-am susţinut intens şi care acum devine realitate. Îl felicit pentru colaborare, implicare şi reuşită pe Sorin Maxim, de acum directorul noii Autorităţi de Management”, a anunţat Călin Dobra, pe pagina sa de Facebook.

sursa – adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.