6.2 C
Timișoara
joi 18 aprilie 2024

De Ziua Mondială a Apei la ABAB s-au semnat contracte importante foto-video

Apa pare o resursă naturală ce se află veșnic la dispoziția noastră. Pentru băut, gătit, navigație, industrie ori agricultură avem nevoie de apă. Fără îndoială este cea mai comună necesitate umană. Dar este la fel de perisabilă ca orice produs prost tratat. Conștienți de imposibilitatea vieții făra acestă banală picătură este cinstită cum se cuvine printr-o zi aparte pe întreg globul.

Și la noi în oraș la sediul ABAB a avut loc o ședință festivă a celor ce muncesc pentru gospodărirea apelor din regiunea noastră. Directorul Titu Bojin a avut oaspeți de seamă. IPS Ioan Selejan mitropolitul Banatului nu a lipsit dintre cei ce muncesc cu apa. Au fost de asemenea de față prefecții județelor Timiș și Caraș-Severin, Eva Andreaș și omologul dânsei Matei Lupu. Nu au lipsit nici președinții celor două consilii județene Silviu Hurduzeu și Călin Dobra. La cuvintele de sărbătoare au asistat actuali și foști angajați ai Apelor Române, conducerea instituțiilor cu care se colaborează cel mai des cum ar fi Jandarmii, Pompierii sau Poliția.

Administraţia Bazinală de Apă Banat este cea mai complexă și mai mare din țară. Are în administrare bazinele hidrografice ale râurilor Aranca, Bega, Bega Veche, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna şi a fluviului Dunărea, parţial. Suprafaţa totală administrată este de 18.320 kmp, cu o lungime a reţelei hidrografice de 6.296 km. Bazinul Hidrografic Banat este constituit, administrativ, din judeţele Timiş şi Caraş-Severin (integral), Arad, Gorj, Mehedinţi (parţial) şi include 43 lacuri de acumulare, din care 27 sunt lacuri cu acumulare nepermanentă.
Au fost evocate principalele momente din perioada trecută dar și stadiul investițiilor aflate acum în desfășurare. O preocupare permanentă în scurtele luari de cuvânt a fost situația cantităților mari de zăpadă acumulată în munți și urmărirea zonelor cele mai sensibile unde ar putea apare probleme la posibile viituri. Chiar cei doi prefecți au urmărit pe teren situația unor zone sensibile ca polderul de la Gherteniș și întreaga zonă de la Gătaia.

Momentul a fost folosit de Administraţia Bazinală de Apă Banat, printr-o şedinţă festivă a Comitetului de Bazin Banat dar și de chestiuni mai concrete.
Pentru a da un caracter mai eficient al unei zile de sărbătoare cu acest prilej au fost semnate două contracte importante ce vor asigura finațarea a două șantiere de corectare și stăpânire a apelor în două zone importante.

Este vorba de semnarea contractelor de lucrări şi a ordinului de începere a execuţiei lucrărilor pe râul Nădrag şi pârâurile Valea Mare-Boşneag din perimetrul Moldova Nouă. Cele două proiecte ce vor fi derulate în judeţele Caraş-Severin şi Timiş au o valoare totală de aproape 33 milioane de lei.
Lucrările de regularizare a pârâurilor Valea Mare şi Boşneag, din zona Moldova Nouă, au ca termen de execuţie 24 de luni, suma alocată conform contractului semnat ieri fiind de aproximativ 15.600.000 de lei.

Proiectul din judeţul Timiş urmăreşte regularizarea pârâului Nădrag şi a afluenţilor, la confluenţa cu râul Timiş. Lucrările hidrotehnice vor fi amplasate pe cursurile pârâurilor Nădrag şi Cornetu. Valoarea acestora este de circa 17.000.000 de lei.

 

Alte subiecte :

Timișoara pentru TINEri!

Se apropie Ziua Națională a Tineretului, iar Primăria Timișoara a pregătit o diversitate de evenimente dedicate tinerilor, în perioada 21 aprilie...

Colaborare culturală și educațională între Valencia și Timișoara

O temă deosebit de incitantă a fost aleasă pentru a fi cercetată în cadrul academic de profesoara Ariana Maria Jupâneanț. O...

Citește și :