3.1 C
Timișoara
sâmbătă 14 decembrie 2024

De NECREZUT! Ziua de spitalizare, în vestul țării, un lux de patru stele…

Dacă ai ghinionul să fii victima unui accident de mașină în județul Arad ai încurcat-o. Asta pentru că Spitalul Județean Arad are tarife de spitalizare comparabile cu cele percepute pentru cazarea la un hotel de patru stele. A pățit-o, zilele trecute, un adolescent de 15 ani din Arad lovit pe trecerea de pietoni. Șoferul, de bună credință, s-a îngrijit de investigațiile medicale ale minorului pentru a se asigura că starea lui de sănătate nu a fost afectată. După accident, copilul a fost dus la Spitalul Județean Arad și internat timp de două zile pentru investigații amănunțite și supraveghere de specialitate.

La externarea din spital, șoferul vinovat care s-a angajat să suporte costurile, a rămas ca la dentist. Astfel, confrom criticarad.ro, ”pentru două zile de spitalizare a trebuit achitată suma de 1027,60 lei compusă din: cheltuieli aferente spitalizării – 1010 lei; cheltuieli pentru hrană – 15,60 lei; cheltuieli pentru medicamente pe durata spitalizării- 0 lei; cheltuieli pentru materiale sanitare – 0 lei; analize de laborator – 0 lei; alte investigații – 2 lei.”

E bine de știut că dacă ajungem la spital în urma unor accidente de circulaţie sau unor agresiuni, chiar dacă suntem asiguraţi, spitalizarea nu este suportată de stat. Teoretic este decontată de Casa de Asigurări de Sănătate, dar spitalul va trebui să îşi recupereze banii de la persoana vinovată de accident, iar de cele mai multe ori asta se face în urma unui proces. Mai mult, cheltuielile vor fi suportate de către societatea de asigurare, unde cel vinovat de producerea accidentului are încheiată polița RCA dar, în cazul în care victima se înțelege pe cale amiabilă cu cel vinovat de producerea accidentului, toate cheltuielile vor fi suportate de victimă, iar în caz de deces de rudele acestuia.

Conform art 230 din Legea 95/2006 republicată, alin 1 „ Asigurații beneficiază de pachetul de servicii de bază în caz de boală sau de accident, din prima zi de îmbolnăvire sau de la data accidentului și până la vindecare, în condițiile stabilite de prezenta lege, de contractul-cadru și normele sale de aplicare.”. În SECȚIUNEA a 6-a din aceeași lege – Servicii medicale care nu sunt suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate , Art. 248., alin (1) se precizează că „ Serviciile care nu sunt decontate din fond, contravaloarea acestora fiind suportată de asigurat, de unitățile care le solicită, de la bugetul de stat sau din alte surse, după caz, sunt: a) serviciile medicale acordate în caz de boli profesionale, accidente de muncă și sportive, asistență medicală la locul de muncă, asistență medicală a sportivilor; b) unele servicii medicale de înaltă performanță; c) unele servicii de asistență stomatologică; d) serviciile hoteliere cu grad înalt de confort; e) corecțiile estetice efectuate persoanelor cu vârsta de peste 18 ani, cu excepția reconstrucției mamare prin endoprotezare în cazul intervențiilor chirurgicale oncologice; f) unele medicamente, materiale sanitare și tipuri de transport; g) serviciile medicale solicitate și eliberarea actelor medicale solicitate de autoritățile care prin activitatea lor au dreptul să cunoască starea de sănătate a asiguraților; h) fertilizarea in vitro; i) asistența medicală la cerere; j) contravaloarea unor materiale necesare corectării văzului și auzului; k) contribuția personală din prețul medicamentelor, a unor servicii medicale și a dispozitivelor medicale; l) serviciile medicale solicitate de asigurat; m) unele servicii și proceduri de reabilitare; n) cheltuielile de personal aferente medicilor și asistenților medicali, precum și cheltuielile cu medicamente și materiale sanitare din unități medico-sociale; o) serviciile acordate în cadrul secțiilor/clinicilor de boli profesionale și al cabinetelor de medicină a muncii; p) serviciile hoteliere solicitate de pacienții ale căror afecțiuni se tratează în spitalizare de zi; q) cheltuielile de personal pentru medici, farmaciști și medici dentiști pe perioada rezidențiatului; r) serviciile de planificare familială acordate de medicul de familie în cabinetele de planning din structura spitalului; s) cheltuielile de personal pentru medicii și personalul sanitar din unitățile sau secțiile de spital cu profil de recuperare distrofici, recuperare și reabilitare neuropsihomotorie sau pentru copii bolnavi HIV/SIDA, reorganizate potrivit legii; t) activități de interes deosebit în realizarea obiectivelor strategiei de sănătate publică, definite prin contractul-cadru”.

Cu raportare la cazul expus în rândurile de mai sus, este evidentă nedumerirea: 1) dacă îndeplinesc condiția de asigurat și mi se aplică art 230 alin 1 din lege și, mai mult, accidentul pe care l-am suferit nu se încadrează în categoria serviciilor enunțate în Secțiunea 6, art 248 care nu sunt decontate din fondul de asigurări de sănătate, de ce, în caz de accident (altul decât cel de muncă) trebuie să plătesc contravaloarea serviciilor medicale de care am beneficiat? și 2) Care ar putea fi acele alte cheltuieli aferente spitalizării care să coste 1010 lei pentru două zile într-un spital de stat din România?

Sursa: criticarad.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Casa Mihăiță funcționează la capacitate maximă din prima zi

Vineri la amiază chiar în în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș a fos inauguată o casă deosebită. Este cea...

Un accident s-a petrecut pe un drum din Vestul țării. Un autobuz cu 45 de copii a fost acroșat

Un accident s-a petrecut pe un drum din Hunedoara. În accident au fost implicate trei autovehicule. Un tailer și o mașină s-au izbit. În...

Citește și :