1.1 C
Timișoara
marți 19 martie 2024

De necrezut! Amenzi de 15.000 de euro pentru protestatari

Vicepreședintele Parlamentului European, eurodeputatul PSD, Ioan Mircea Pașcu, a propus ca la începutul sesiunii parlamentare din această toamnă, aleșii români să inițieze un proiect prin care protestatarii să fie amendați cu 15.000 de euro, exact așa cum se întâmplă și în Franța.

„Cum arătam, în Franţa amenda este de 15.000 euro iar termenul de închisoare, de 12 luni pentru ultragierea unui agent. Poate introduce cineva repede, la începutul sesiunii parlamentare din toamna asta, un asemenea text (sumele pot fi calculate, desigur, în lei), ca sa existe mai multă claritate la “protestele viitoare”, ca aşa sugerează chiar unii dintre adepţii protestelor!?”, a scris europarlamentarul PSD, Ioan Mircea Paşcu, pe Facebook.

„Iata pedepsele din Franţa afişate pentru delicte ca cele săvârşite de unii dintre “protestatarii” diasporeni, vineri 10 August 2018. Faceţi comparaţie cu pretenţiile lor cum ca au fost “deranjaţi” de gazele lacrimogene. Delictul comportamental, 7.500 euro 6 luni de închisoare, delictul de a fugi de un agent, 7.500 euro şi 2 luni de închisoare, iar ultragierea unui agent, 15.000 de euro, 12 luni de închisoare! În niciun caz “plângeri penale” împotriva agenţilor! Dar Franţa este o democraţie învechita, pe când Romania este una de “tip nou”, care e mai rea decât sub comunism …”, a scris Ioan Mircea Paşcu pe pagina sa de Facebook.

Pe 10 august, la protestul diasporei, au intervenit jandarmii cu gaze lacrimogene și tunuri cu apă. Peste 450 de persoane au primit îngrijiri medicale din partea SMURD.

Sursă: bugetul.ro

Alte subiecte :

Citește și :