De luni se va clarifica poziția PSD în actualul context „neguvernabil” VIDEO

În ultimele săptămâni s-au acutizat disensiunile între membrii coaliției de la guvernare. În special Partidul Social Democrat a scos în evidență un șir lung de bâlbe administrative impuse mai cu seamă în plan economic de cabinetul condus de Ilie Bolojan. De aici și evidenta nevoie de a repara ce se mai poate. Din punctul de vedere al PSD ar fi necesară o remaniere a guvernării cu un al prim-ministru. Sorin Grindeanu, liderul social democraților crede că, dacă, se respectă actualul protocol asumat de partide până în aprilie anul viitor premierul ar trebui să fie tot din gruparea liberală.

„În actualul protocol există acea noțiune de rotație, Nu se spune niciunde personal despre… Totul este la nivel impersonal. PNL trebuie să dea prim-ministrul până undeva în aprilie anul viitor, PSD-ul trebui să nominalizeze prim-ministrul din aprilie, anul viitoare. Nu scrie niciunde de Sorin Grindeanu sau de Ilie Bolojan. Asta am spus mai devreme. Dacă rămâne în vigoare acest protocol pe care îl avem, atunci ar trebui ca Partidul Național Liberal să dea următorul prim-ministru. Dar, toată această zicere a mea, sunt convins că va fi interpretată cum că îmi doresc să impun o anumită conduită PNL-ului.
Nu fac acest lucru. Eu nu dau lecții PNL-ului… Nu hotărâm ce trebuie să facă PNL-ul sau ce trebuia să facă USR-ul”,
spune Sorin Grindeanu.

Pentru a face a radiografie cât mai pertinentă stării de fapt din toate județele PSD a organizat o serie de „Întâlniri regionale” în principalele zone ale țării cu participarea fruntașilor politici din județele limitrofe regiunii. Cea de la Timișoara a fost ultima dintr-o serie de opt organizate la nivel de țară. Dezbaterile au vizat atât probleme de administrație locală, cât și funcționarea guvernului și direcțiile de politici publice.

Au fost discutate multe din probleme actuale pentru a se face o cât mai serioasă analiză a actului de guvernare. Dar o poziție coerentă va fi cunoscută abia luni după ce peste 5000 de membri de partid vor vota o nouă direcție de acțiune (sau poate va fi aceiași de până acum?).

Sâmbătă, 18 aprilie 2026, Partidul Social Democrat a susținut o conferință de presă la Timișoara, urmare a „Întâlnirii regionale Vest a PSD”. La conferința de presă a participat, cum este firesc, președintele PSD Sorin Grindeanu, alături de ministrul Bogdan Ivan și președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis.
Deși au fost aduse critici acide referitoare la măsurile luate de Guvern o poziție tranșantă va fi luată cel mai devreme luni, sau în zilele ce vor urma. Atunci se va hotărî, în cadrul Consiliilor Politice Județene și al Consiliului Politic Național ce va urma.

„Vom alege drumul pe care Partidul Social Democrat îl va urma în perioada următoare… este cât se poate de clar că, în forma actuală, lucrurile nu mai pot continua”,
a explicat Sorin Grindeanu.

În același timp, liderul PSD a insistat asupra faptului că votul de luni trebuie să fie unul „rațional și lucid”, nu influențat de emoțiile din scena politică. El a precizat că toate scenariile posibile au fost prezentate în detaliu membrilor partidului, astfel încât decizia să fie luată în deplină cunoștință de cauză.

„Suntem cel mai important partid din România și din Parlament, iar această poziție vine cu o responsabilitate pe care o înțelegem și o respectăm… „Eu nu dau lecții PNL-ului; am făcut apel la fiecare întâlnire pe care am avut-o până acum la decență. Noi hotărâm pentru noi. Noi, la Partidul Social Democrat, vom hotărî luni într-un for larg, care este drumul PSD. Nu hotărâm ce trebuie să facă PNL-ul sau ce trebuie să facă USR-ul. Noi ne hotărâm drumul nostru. Și asta vom face”, a mai adăugat Grindeanu.

„Fie că ești social-democrat, USR-ist, liberal, ungur, orice, sau minorități, făcând parte din grupul minoritățiilor naționale, nu cred că ești mulțumit astăzi de modul în care funcționează guvernul coaliției din care faci parte. Iar lucrul ăsta trebuie să înceteze. Asta nu este guvernare în folosul oamenilor și asta nu este o guvernare pentru români. Și atunci, părerea mea personală este că trebuie să facem ceva astfel încât să revenim la prioritățile românilor. Românii în continuare au nevoie de autostrăzi, românii au nevoia de spitale, românii au nevoi de investiții locale. Spuneam în sală mai devreme, să știți că nu toată lumea în țara asta, și sunt milioane de români care nu locuiesc în Piața Operei din Timișoara sau în Dorobanți, în București, sau în centrul Clujului. Sunt milioane români care în continuare n-au asfalt, care în continuarea n-au rețele de apă, rețelele de canalizare, n-au iluminat și acele proiecte trebuie să continuă. Sunt lucruri esențiale pe care noi înțelegem să le susținem și să le facem. Asta este de fapt adevărata prioritate. Și despre asta trebuie să fie vorba”,
a expus situația Grindeanu.

 

Despre posibilitatea de a se organiza alegeri anticipate Sorin Grindeanu a reamintit care sunt condițiile pentru un eventual scrutin „La alegeri anticipate se ajunge dacă vor pica trei guverne în Parlament și niciodată nu poți să excluzi acest scenariu. Dacă acest scenariu va deveni realitate, vom avea alegeri anticipate. Dar îmi este foarte greu să anticipez acum că se va ajunge la acest lucru”.

Deși situația viitoarei guvernări naționale este încă incertă Alfred Simonis și-a arătat încrederea că la nivelul județului Timiș nu vor fi urmări negative în privința finanțării investițiilor ce se derulează în acest moment.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :