De ce protestează patronii de terase și restaurante din Timișoara

557
Situația cu care se confruntă sectorul HORECA este fără precedent, iar criza economică generată de pandemie aduce antreprenorii din domeniu în pragul colapsului. Așa că, patronii de terase, restaurante și hoteluri din Timișoara vor protesta.
„Urmare a crizei datorată pandemiei și a măsurilor restrictive instaurate de autorități, industria noastră este în prezent cea mai afectată, înregistrând un declin brusc care a dus astăzi la scăderea cifrei de afaceri cu aproximativ 70% față de primele șase luni ale anului trecut și a determinat suspendarea activității în cazul a peste 40% dintre operatori. Restricționarea vânzării și a consumului în restaurant nu rezolvă dificultățile statului în a asigura respectarea legii. Prin aceste restricții se aduc doar mari prejudicii industriei ospitalității în ansamblu – hoteluri, restaurant, cafenele.
Nu există argumente pentru blocarea acestui sector, iar Guvernul actual poartă responsabilitatea distrugerii sectorului HORECA prin măsuri total disproporționate față de situația reală, astăzi fiind afectați în mod direct de aceste restricții nejustificate 400.000 de angajați, precum și aproximativ 210.000 angajați ai furnizorilor de produse, materii prime și servicii, conform statisticilor colegilor de la HORA și FIHR. Ne dorim protejarea intereselor industriei ospitalității și să îi sprijinim pe toți care își desfășoară activitatea în acest domeniu. Timișoara dorește să iși poată întâmpina oaspeții la fel de bine și în viitor. Oamenii au nevoie să trăiască normal, să socializeze, să călătorească, să împărtășească împreună, cu respectarea tuturor condițiilor de siguranță și securitate a vieții”, a transmis HORETIM.
Așadar, reprezentanții industriei ospitalității din Timișoara vor sista activitatea, astăzi, între orele 17:00 și 18:00. Ei se vor întâlni în Piața Unirii pentru a discuta ce e de făcut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.