Dacă vii din Grecia, stai în carantină. Care sunt excepțiile

571

Comitetul Național pentru Situații de Urgenţă (CNSU) a adoptat joi noua „listă galbenă” cu țările ce au un risc epidemiologic ridicat, cei care vin din aceste zone fiind nevoiți să intre în carantină la domiciliu/ locaţia declarată pentru o perioadă de 14 zile. Pe lista actualizată a fost inclusă și Grecia, în timp ce Republica Moldova va fi eliminată.

CNSU reamintește că de la măsura de carantinare pentru persoanele care sosesc din aceste țări sunt prevăzute mai multe excepții.

 

Astfel, nu va fi instituită carantina pentru persoanele care sosesc în România din aceste zone dacă:

au efectuat vaccinul împotriva virusului SARS-CoV-2, inclusiv cea de a 2-a doză și au trecut cel puțin 10 zile de la data acesteia până la data intrării în România;

au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 90 de zile anterioare intrării în țară, fapt dovedit prin documente medicale (ex: test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care să dovedească prezența de anticorpi de tip IgG efectuat cu maxim 14 zile anterior intrării în țară) și au trecut cel puțin 14 zile de la data confirmării până la data intrarării în țară;

rămân pe teritoriul național pentru o perioadă mai mică de 3 zile (72 de ore) și prezintă un test negativ pentru SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea intrării pe teritoriul național.

Consultă aici lista actualizată. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.