,,Dacă nu aș fi ajuns actor, ajungeam proxenet”! Un artist de legendă spune asta

292

Starul francez Alain Delon, în vârstă de 82 de ani, a declarat că dacă nu ar fi fost propulsat în cinema de femeile care-l adulau şi care l-au ajutat să debuteze, ar fi putut deveni proxenet.

Într-un foarte lung interviu publicat de ziarul Le Monde vineri, starul internaţional explică faptul că „s-a trezit în această meserie datorită femeilor”. „Ele sunt acelea care m-au făcut să fac cinema. Femeile sunt acelea care mă vor, îmi dau totul, femei care s-au îndrăgostit de mine. Ele au, minim, şase sau şapte ani mai mult decât mine. Vreau să văd atunci în ochii acestor femei că sunt cel mai frumos, cel mai mare, cel mai puternic şi de asta devin actor”, a relatat actorul, relatează AFP.

Actorul afirmă că viaţa sa ar fi putut avea un cu totul alt curs şi că ar fi putut deveni proxenet

La revenirea sa din războiul din Indochina, în 1956, Alain Delon spune că a fost un „gangster”. „Am femei într-un anumit cartier din Paris şi urmează să devin peşte. Dar, cum am femei şi într-un alt cartier din Paris (mai luxos, activ în mediul artistic şi care îi va deschide porţile – n.r.), devin un star”, relatează el.

Făcându-şi veacul în cartierul efervescent Saint-Germain des Pres al anilor ’50, Alain Delon ajunge, prin intermediul unor relaţii succesive, să-şi câştige un loc. O soţie îndrăgostită l-a convins pe soţul ei cineast să-l ia pe tânăr „pentru filmul care îl pregăteşte, ‘Quand la femme s’en mele’. Iată cum încep în cinema”, povesteşte marele actor.

Regretul actorului

Acum octogenar, titanul cinema-ului francez şi-a confirmat intenţia de a nu mai juca în cinema pentru „a nu face prea multe filme” şi mărturiseşte un singur regret. „Aş fi vrut, înainte să mor, să fac un film regizat de o femeie”, spune el. „Vă daţi seama că asta nu mi s-a întâmplat niciodată”, subliniază el.

„Nu vreau să continui lupta prea mult”

„Am o carieră atât de excepţională încât nu vreau să fac un film prea mult”, a spus actorul mitic, care a turnat peste 80 de filme şi a lucrat cu mari regizori precum Melville, Visconti, Losey şi Antonioni. „Cineaştii cu care aş putea turna sunt morţi. Vă jur, astăzi, nu văd cine ar putea să-mi facă un film. Sau atunci trebuie să-mi prezinte o poveste extraordinară”, a mai spus el.

Actorul, care a avut roluri memorabile în „Rocco şi fraţii săi” şi „Ghepardul” lui Luchino Visconti, a confirmat, în acelaşi timp, că are „intenţia, înainte de a muri, să joace într-o piesă intitulată ‘Le Crépuscule d’un fauve’ (Crepusculul unei feline – n.r.), de Jeanne Fontaine”. „Aştept să fiu restabilit fizic. Sper ca asta să se întâmple foarte repede”, a mai afirmat el.

sursa: dcnews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.