7.2 C
Timișoara
sâmbătă 27 aprilie 2024

,,Curând, vom merge la supermarket ca la muzeu!” Avertismentul teribil al unui economist despre ce-i așteaptă pe români în viitorul apropiat

Preţurile cresc într-un ritm nemaivăzut, iar hiperinflaţia nu dă semne de oprire, ci s-a amplificat odată cu izbucnirea războiului din Ucraina. Pe fondul scumpirii gazelor naturale şi a energiei electrice, preţurile produselor alimentare au ajuns la creşteri record.

Scumpirile fără precedent îi afectează în primul rând pe cei cu venituri modeste, însă tot mai mulţi analişti economici atrag atenţia că tăvălugul nu se va opri aici.
Cunoscutul analist economic Adrian Negrescu a vorbit, într-un interviu pentru Ziare.com, despre o posibilă criză alimentară, despre dependenţa faţă de gazele ruseşti, dar şi despre cum va trebui relansată economia.

El atenţionează că tot mai mulţi români vor ajunge în situaţia în care nu vor mai avea bani nici măcar pentru mâncare. Iar scăderea consumului, dată de faptul că lumea nu îşi va mai permite să cumpere hrană, va antrena în lanţ alte efecte dezastruoase.

„Criza alimentară, în România, va însemna o criză a puterii de cumpărare. Nu vor lipsi produsele de pe raft, asta este singur, însă pentru mulţi dintre români vizita la hipermarket va fi ca la muzeu. Vor admira produsele, dar nu şi le vor permite. În următoarele luni, pe fondul scumpirilor, vom asista la o scădere sensibilă a vânzărilor în volum, pe fondul deprecierii puterii de cumpărare”, a explicat Adrian Negrescu
. Potrivit sursei citate, el a afirmat că problema gazelor e una sensibilă inclusiv pentru România.
Da, autorităţile ne dau asigurări că se vor găsi soluţii, dar să le vedem puse în aplicare. Altfel, la iarnă, când necesarul de import creşte până la 40%, vom ajunge la raţionalizarea consumului mai ales pentru firme”, a subliniat analistul economic.
Exploatarea gazelor din Marea Neagră reprezintă o soluţie pentru viitor, pentru că necesită investiţii masive. Încă suntem la început. Nici nu avem încă aprobată modificarea legii offshore”, a adăugat Negrescu.
În opinia sa, până când România va ajunge să exploateze noile zăcăminte din Marea Neagră, singura şansă ar fi să se aducă gaze din Bulgaria. Ce măsuri ar trebui luate, în opinia lui Negrescu „Până să extragem gazele din mare, singura soluţie viabilă este să creştem producţia internă şi să căutăm rute alternative de import, aşa cum fac bulgarii. Probabil vom ajunge să aducem gaze din Bulgaria, pe noua conductă pe care vecinii noştri o construiesc pe relaţia cu Grecia. În loc să luăm măsuri pentru susţinerea investiţiilor, pentru reducerea poverii fiscale şi stoparea creşterilor de preţuri la energie şi gaze, noi ne păcălim singuri cu vouchere de 4 lei/zi pentru săraci şi discounturi de 50 de bani, pentru transportatori, la acciza la carburanţi, spune Adrian Negrescu. În ce priveşte măsurile care trebuie luate, el spune că e nevoie în primul rând de stoparea creşterii preţurilor la enegie.
„Trebuie măsuri dure, dar necesare pentru a relansa economia, pentru stoparea creşterilor de preţuri la energie, în condiţiile în care acestea s-au dublat faţă de anul trecut. Reducerea TVA la facturile la energie şi gaze, reducerea taxelor pe salarii sunt doar două dintre soluţiile pe care alte ţări le-au pus în aplicare în aceste condiţii de criză.
Noi, în prezent, ne-am tăiat singuri craca de sub picioare în momentul în care ne-am aliniat preţurile la energie şi gaze din producţia internă la preţurile externe”, a mai afirmat Negrescu.

 „Da, în lunile de vară nu avem nevoie atât de mult de gaz de import, pentru că consumul este în scădere, dar în perspectiva iernii, va fi o reală problemă. Noi importăm în medie cam 20% din necesarul de gaze, prin două firme aflate în relaţie direct cu Gazprom. Dacă ruşii vor opri robinetul, va fi o problemă pentru că nu văd, cel puţin în acest moment, nicio sursă garantată care să înlocuiască gazul rusesc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Nicolae Robu și-a depus candidatura pentru Primăria Timișoara | FOTO-VIDEO

Nicolae Robu, candidatul susținut de Alianța PSD-PNL, și-a depus vineri, 26 aprilie 2024, candidatura pentru funcția de primar al Timișoarei și a fost validat...

FOTO | Icoanele de Laz, bijuterii expuse la Muzeul Satului Bănățean

Expoziția  „ICOANE DIN TRANSILVANIA, ICONARUL FLORIN POENARIU – TEZAUR UMAN VIU” s-a deschis pentru public la Muzeul Satului Bănățean. În clădirea Corpului B, aflat...

Citește și :