Cunoscut virusolog român, anunț îngrijorător: „Vaccinul nu va duce la dispariția COVID-19”

159

Mihnea Boștină, un cunoscut virusolog român, susține că vaccinurile anti-COVID nu vor duce la dispariția virusului și că, probabil mulți ani de acum înainte, SARS-CoV-2 va reprezenta o problemă medicală pe tot globul.

Director academic la Otago Micro and Nano Imaging, în Noua Zeelandă, și profesor la Departamentul de microbiologie si imunologie al Universității din Otago, Mihnea Boștină susține că persoanele imunizate, asimptomatice, pot transmite infecția mai departe, motiv pentru care COVID-19 va fi prezent în rândul populației mulți ani, fiind greu de eliminat.

“Vaccinul doar elimină simptomele, însă virusul se poate replica chiar în cei vaccinați care, deși asimptomatici, pot transmite infecția mai departe. Este probabil ca în aceste cazuri încărcătura virală să fie redusă și deci să nu avem aceleași efecte ca în cazul unei populații nevaccinate. Însă vaccinul nu va duce la dispariția virusului. Probabil că mulți ani de acum înainte, SARS-CoV-2 va fi o importantă problemă medicală”, a spus Mihnea Boștină, potrivit ziare.com.

În continuare, cunoscutul virusolog român precizează că apariția noilor tulpini de COVID-19 împiedică și mai mult o aproximare a perioadei când populația va scăpa de SARS-CoV-2, care a făcut zeci de mii de victime la nivel global. Vaccinarea este foarte importantă, dar nu suficientă, în opinia lui Mihnea Boștină, să oprim în viitorul apropiat virusul.

sursa – gandul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.