Cum au reuşit cinci şoferi să sustragă peste şapte tone de combustibil de la benzinării fără să fie prinşi

179

Un bărbat din Bârlad şi alţi patru din Tecuci au fost condamnaţi de Tribunalul Bacău, fiind acuzaţi că au sustras mii de litri de combustibil de la mai multe benzinării din judeţele Bacău, Galaţi şi Vaslui.

Cei cinci bărbaţi au reuşit în doar două săptămâni să sustragă 7.757 litri de combustibil de la pompele unor benzinării din Bârlad, Bacău şi Tecuci, punând motorina în recipiente pe care le transportau cu diverse autoutilitare, fiind comercializată cu mult sub preţul pieţei.

Totul a fost posibil după ce unul dintre inculpaţi a intrat în posesia unui card de alimentare cu combustibil, fără limită de credit, ce aparţinea unei companii de construcţii din Bacău. Abia în momentul în care reprezentanţii societăţii de construcţii au sesizat cantităţile uriaşe de combustibil care se alimentau din afara unităţii, cardul a fost anulat, fiind sesizată Poliţia.

În urma plângerii formulate de reprezentanţii companiei păgubite, Baixa Bacău, ancheta a fost preluată de procurorii DIICOT, fiind desfăşurate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de acces ilegal la un sistem informatic.

Întreaga poveste, pe adevarul.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.