22.2 C
Timișoara
luni 20 mai 2024

Cum absoarbe Timișoara populația din toate așezările învecinate. Capitala Banatului este alături de București și de Cluj un adevărat ,,magnet” la acest capitol

România este o țară în declin demografic, iar specialiștii avertizau că în 2100 în lume vor mai exista doar 8 milioane de români dacă se respectă actualul ritm.

Cu toate acestea, chiar și într-o țară aflată în declin, există destule orașe-magnet. Conform reprezentaților unui grup de analize și dezbateri, numit Rethink România, aceste orașe atrag locuitorii din mai multe zone geografice. Practic, toată lumea vrea să trăiască în aceste orașe, din diverse motive, în principiu pentru că viața lor ar fi mai bună.

Orașul din România care își pierduse populația după Revoluție, iar acum a renăscut

Potrivit Turnul Sfatului, la conferința organizată de Rethink România au participat cercetătorul Robert Santa, sociologul Mihai Rusu și Anatolie Coșciug, director la Centrul Român de Studii Comparate asupra Migrației. Așa cum arată specialiștii, cele mai interesante orașe pentru români sunt cele unde există universități.

”Interesant este că până în 2011 România avea o ierarhie urbană destul de uniformă, în care aveam capitala și șapte orașe secundare relativ comparabile ca mărime. Fiecare dintre ele aveau câte o universitate, o regională CFR; oarecum, politica era de a le ține relativ egale – vorbim de Cluj, Iași, Timișoara, Craiova, Galați, Brașov și Constanța”, a explicat Robert Santa.

Cum era de așteptat, majoritatea orașelor mari atrag oamenii din județele vecine, conform studiului. ”Sibiul seamănă foarte mult cu ceilalți poli. Nu iese în evidență pentru că este mai mic, dar are multe aspecte similare. De exemplu, are tot o universitate, în care mai mult de jumătate din studenți vin din afara județului.

Aici seamănă cu Cluj, cu Timiș, cu Iași. Doar că, spre exemplu, Timișul atrage 60% din cei din Caraș-Severin, Clujul atrage 70% din cei din Sălaj, iar Sibiul, la rândul său, atrage mult, dar în ponderi mai mici: poate avea 30% din vâlceni, 15% din argeșeni, 10% din brașoveni, 20% din Alba; dar cumulat reușește să atragă un număr mare”, explică sociologul.

București, Cluj-Napoca și Timișoara atrag cei mai mulți migranți

Mai mult, există cazuri de orașe care aproape că au rămas fără locuitori după Revoluție, însă acum au crescut spectaculos, cum e orașul Cisnădie. ”Cisnădie se depopulase puternic după Revoluție și acum a crescut, chiar și raportarea dintre recensăminte, construcții de locuințe, populație școlară etc”, a completat Robert Santa.

Cum era de așteptat, orașele-magnet atrag nu doar români, ci și migranți. Cum era de așteptat, București, Cluj și Timișoara conduc acest top al orașelor unde oamenii vor să se mute. ”Ultimele știri ne arată că după 30 și ceva de ani de scăderi constante, e primul an în care am avut o mică creștere a românilor cu reședința în România.

Și principalul motiv e imigrația; avem și criza de refugiați din Ucraina și apar și în statistică. Am avut și foarte mulți copii de români reîntorși. Plus mai avem migrația pentru muncă. Dacă ne uităm detaliat, avem o imagine destul de mixtă: grupul cel mai mare sunt imigranți din afara Europei.

În 2022 erau Moldova, Turcia, China și Italia, care sunt principalele țări de unde veneau. Dar acum câțiva ani aveam Italia, Germania, Franța, China, Turcia, Moldova. Tendința era mai degrabă de urbanizare, adică veneau din țări în care cea mai mare parte a populației trăiește în urban”, a explicat Anatolie Coșciug. Cei mai mulți migranți din România sunt veniți din Nepal (9%), urmați de turci, italieni, moldoveni, indieni și sri lankezi, potrivit datelor oficiale.

Alte subiecte :

Centrul Educativ Buziaș recrutează candidați pentru concursul de admitere la Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare „Constantin Brâncoveanu” Târgu Ocna

Centrul Educativ Buziaș recrutează candidați în vederea participării la concursul de admitere pentru Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare „Constantin Brâncoveanu” Târgu...

Cum a ajuns Buziaș o stațiune balneară aproape ,,moartă”. Deși nu sunt semne, oficialii locali anunță ca situația stațiunii s-ar putea schimba în bine

O stațiune balneară extrem de populară pe vremuri a ajuns un loc de nerecunoscut, cu majoritatea obiectivelor lăsate în paragină. Cu toate acestea, acum...

Citește și :