6.2 C
Timișoara
vineri 26 aprilie 2024

Culmea atrocităţilor la ISIS: un tânăr şi-a executat în public mama

Caz cumplit, relatat de CNN! Un tânăr luptător al ISIS şi-a executat propria mamă, în orașul sirian Raqqa, „capitala” Statului Islamic. Scena de groază s-a petrecut în apropierea unui oficiu poştal, acolo unde femeia era angajată.

Informaţia provine de la Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului şi nu a putut fi confirmată din surse independente, pentru postul de televiziune. Victima avea 35 de ani, iar cel care i-a luat viaţa – 20. Singura vină a femeii pare să fi fost îndemnul, adresat fiului, de a părăsi organizaţia teroristă.

Decapitări, execuţii prin împuşcare, arderea victimelor şi multe alte i se atribuie militanţilor ISIS. Multe dintre aceste atrocităţi au fost filmate şi apoi difuzate ca material de propagandă.

Oficialii SUA estimau anul trecut că există între 20.000 și 30.000 de membri ai Statului Islamic în Irak și Siria. Un purtător de cuvânt al armatei americane, col. Steve Warren, aprecia că de la începutul loviturilor aeriene în august 2014, gruparea a pierdut până la 22.000 kilometri pătraţi, respectiv circa 40% din teritoriile cucerite în Irak și circa 2.000 kilometri pătraţi, respectiv 10%, în Siria: „În decembrie, în jur de 2.500 de combatanți dușmani au fost uciși de loviturile coaliției în Irak și Siria”. Se estimează că mai mult de 90 de naționalități au fost recrutate de ISIS. Din păcate, gruparea își poate reface rândurile aproape tot atât de rapid, în special datorită afluxului de tineri șomeri proveniți din țările din jur în care situația economică și politică este dificilă, precizează Agerpres.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

„Pe urmele germanilor în Banat”, la Universitatea Politehnica Timișoara, cu profesorul Anton Sterbling

Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a găzduit miercuri, 24 aprilie 2024, conferința „Auf den Spuren der Deutschen im Banat...

Peste 200 de lideri de afaceri europeni așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara

Pregătirile pentru organizarea Forumului Internațional de Afaceri Timișoara, premieră CCIA Timiș în sistemul cameral românesc și european, se apropie de final. Din cele 7 țări...

Citește și :