Cu ochii pe primul trofeu al sezonului

27

Sezonul din futsalul românesc este deschis marți seara, la Lugoj. Informatica Timișoara și Autobergamo Deva vor lupta pentru câștigarea Supercupei României.

Vacanța a luat sfârșit pentru futsalul intern și săptămâna viitoare pornește la drum noua ediție a Ligii I. Startul în noul sezon va fi dat însă la Lugoj, acolo unde marți, de la ora 20.00, se va disputa Supercupa României, între campioana Autobergamo Deva și Informatica Timișoara, deținătoarea Cupei.

”Supercupa României e un meci deschis oricărui rezultat, e o sărbătoare. Noi ne-am câștigat acest drept prin victoria din finala Cupei. E clar, Autobergamo, mai ales după ultimele transferuri, e favorită, așa cum a fost și în finala Cupei. Ne vom juca însă șansa, vom trage cu dinții pentru a câștiga un nou trofeu pentru Timișoara”, a spus Robert Lupu pentru site-ul frf.ro.

Informatica se prezintă în acest start de sezon cu un lot mult subțiat față de cel cu care încheiase stagiunea precedentă. Problemele financiare au dus la despărțirea de trei titulari importanți, portarii Koivumaki și Molina, respectiv jucătorul de câmp Thiago.

Partida din sala Ioan Kunst Ghermănescu va fi precedată de o partidă între „Gloriile Banatului” și ”Gloriile României”. Cele două echipe vor fi conduse în teren de foștii internaționali Iosif Rotariu și Miodrag Belodedici, iar toate încasările partidei vor fi donate Kasandrei Rotariu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ