Cu NOIMA, la 15 ani

111

La sediul ICR Budapesta este deschisă, luna aceasta, expoziția NOIMA 15. La vernisaj au fost prezenți Excelența Sa Marius Lazurca, Ambasadorul României în Ungaria, Horațiu Lipot și Denise Parizek, curatori, Eunicia M. Trif, coordonator al ICR Budapesta, și artiști ai grupării. În preziua vernisajului, Noima a realizat o pictură-acțiune în parcul Városliget. Obiecte martor ale acestui moment a fost inclus în expoziție.

NOIMA 15 reprezintă o sinteză a 15 ani de activitate. Lucrările expuse propun publicului atât proiecte individuale ale membrilor activi din grupul NOIMA, cât și proiecte colective — încercări în pictură, fotografie, instalație, obiect, video și performance. La finalul expoziției, în 1 iulie, este anunțată lansarea catalogului NOIMA 15 și dialoguri cu Horațiu Lipot și pictorii din Noima, prilej de a discuta despre demersurile colective din arta românească a ultimului secol și despre cazul Noima. Șase artiști din atelierele coordonate de Constantin Flondor la Facultatea de Arte și Design din Timișoara au pornit acest proiect în 2003. După mai multe modificări de componență, Ciprian Bodea, Cosmin Frunteș, Dan Gherman, Andrei Rosetti, Sorin Scurtulescu sunt, astăzi, pictorii activi în grupare.

Textul redat mai jos aparține curatorului proiectului NOIMA15. Horațiu Lipot a studiat istoria artei în București și a lucrat timp de șase ani ca specialist în artă contemporană la cea mai mare casă de licitații din România. Înainte de Budapesta, Horațiu Lipot a fost prezent la Ulft, în Olanda, la cea de-a 26-a ediție a Huntenkunst, în calitate de curator al secțiunii centrale dedicate anul acesta României. (Andrei Rosetti)

/NOIMA. La început a fost pictura, și pictura era cu NOIMA, și pictura era Noimă/
Drumul NOIMEI spre noi începe în anul 2003, la Timișoara. Primul nucleu formativ se coagulează în cadrul atelierelor coordonate de artistul și profesorul Constantin Flondor, personalitate marcantă a artei contemporane autohtone și inițiator al mai multor mișcări din așa-zisa neo-avangardă apărută în Timișoara anilor ’60 (grupul 111, Sigma, mai apoi Prolog). Logos spermatikos le-a fost desenul și pictura, ca pământul și apa, atelierul și profesorul, ca respirația care însuflețește.

În Zmeura de câmpie, Mircea Nedelciu propune o istorie alternativă definită nu de evenimentele majore care o compun, ci de inventarul semantic pe care un anume cuvân tsau concept îl comportă, de la începuturile sale, continuu. Noimă ne apare astăzi ca un cuvânt arhaic, prea autohton, prea local în marea de barbarisme care invadează noile realități din epoca rețelei world wide web. Însă, tocmai această rezonanță arhaică este cea care transformă, în contrapondere cu neologismele actuale, cuvântul în termen care nu mai este doar sinonimul cuvântului sens, ci devine concept reprezentativ pentru o întreagă tradiție a unui înțeles specific locului și spiritului autohton. Noimă reprezintă sensul riguros, pragmatic și anti-reflexiv structurat după successive decantări. La nivelul formei, termenul reprezintă și noi-ul, colectivul, dar și noul, începutul. Bisilabică, acțiunea de pronunție verbală reprezintă vitala mișcare de inspirație-expirație. Încercați să spuneți asta ataraxic și rar, ca exercițiul unui ascetisihast: noi-mă.

/Cu-Noi-mă/. Și toate lucrurile au fost făcute prin Noimă; și nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără Noimă./

După diverse formule de coabitare testate, NOIMA își definește, odată cu anul 2014, atât componența finală, cât și o direcție articulată de urmat. Dacă la început strategia preferată era cea de grup artistic cu varii formule, în funcție de evenimentul dat, acum putem vorbi de glisarea înspre conceptul de colectiv artistic pe care cei cinci membri îl practică cu succes în performance-uri picturale, acțiuni, happening-uri sau intervenții în spațiul public, nerenunțând nici la logosul seminal amintit, pictura, ca pauză de respiro și reflecție. Grupul reprezintă un ansamblu de obiecte asemănătoare, pe când colectivul reprezintă comunul social. Spre deosebire de grup, colectivul favorizează atât o coerență mai mare a conceptului urmărit, cât și o orientare mai pregnantă către dialogul cu publicul, în ideea unei arte relaționale participative. Dacă grupul transformă spațiul galeriei în loc de expunere și sentință, prin prezentarea de lucrări individuale, care, fiecare în parte, se înscriu conceptului inițial, colectivul se raportează la spațiul expozițional ca la o narațiune alternativă în interiorul celei generale, oficiale — lumea. Aici este și cheia receptării pozitive din ultimii ani, la nivel internațional, prin expoziții în galerii sau instituții din Austria, Germania, Italia etc. Cu noi-mă pare a fi îndemnul transmis de NOIMA cu fiecare manifestare publică. Transgresia este vizibilă și în raportul cu subiectul operei, de la probleme ce țin de observarea și studiul mediului înconjurător (natura, în special), către preocupări ce țin de alchimia procesului artistic al cărui spațiu de transformare este atelierul, ori scopul artistului în actual societate.

/Fără Noimă. Nu era Noimă, și au venit să mărturisească despre NOIMA/

NOIMA nu este doar structură și sens, este și joc. Însă nu vorbim de jocul fără noimă, ci de acel joc ca act revelator pe care Johan Huizinga îl atribuie lui homo ludens. Acțiune atât de specific tradiției estice, apofatică, în care preludiul dezvăluirii misterului ontologic este amânat la nesfârșit. Această preferință vine să întărească aparent o caracteristică paradoxală: faptul că, cu cât ești mai atașat de spațiile din afara națiunii tale, cu atât mai mult dorești să încifrezi în tine, ca o enclavă, specificitatea și libertatea națională.

LĂSAȚI UN MESAJ