Cu cine votăm? Votăm cu Securitatea

420

CNSAS a descoperit foarte recent că numitul Traian Băsescu ar fi colaborat cu Securitatea şi că ar fi făcut chiar poliţie politică, că ar fi făcut mult rău cu turnătoriile sale. E vorba de acelaşi Traian Băsescu pe care, hă, hă, hă, Mircea Dinescu (nepotul tovarăşului prim-secretar Gheorghe Tănase — vezi Aurel I. Rogojan, Factorul intern, Editura Compania, Bucureşti, 2016), Andrei Pleşu, H.-R. Patapievici îl primeau în vizită de lucru la CNSAS, în calitatea lor de secretari de stat în guvernarea securistă Băsescu, un fel de Augusto Pinochet de carton la Gurile Dunării, de fabricaţie sovieto-americană. În 2006, cu cei trei corifei (Dinescu, Pleşu, Patapievici) în Colegiu, CNSAS a emis una dintre numeroasele ţidule de necolaborare a marinarului cu Securitatea. Vizita la CNSAS a necolaboratorului Băsescu — „Să vreţi lege şi democraţie!” Băsescu preşedinte dixit; „Jos comuniştii!” a strigat mulţimea prezentă (vezi Adriana Săftoiu, Cronică de Cotroceni, Editura Polirom, Iaşi, 2015) — s-a lăsat, bineînţeles, cu indicaţii preţioase şi cu, hă, hă, hă, aprecieri tovărăşeşti reciproce. Merită să ne amintim că raportul unei subcomisii parlamentare arăta: „fiecare membru al Colegiului are cabinet foarte bine şi modern dotat şi utilat, încadrat cu secretar şi şofer, autoturism modern la dispoziţie, 300 de litri de benzină lunar, trei telefoane mobile şi salarizare cu indemnizaţia de secretar de Stat, iar pentru preşedinte — de ministru”.

Traian Băsescu a fost descoperit, în sfârşit, ca turnător agravat (nu încă şi ca ofiţer acoperit) pentru că s-a hotărât să conducă lista PMP la europarlamentare. Şi e singurul care pare să fi colaborat cu Securitatea ca poliţie politică, cum se exprimă bizantin legislatorii „democratici” recenţi. Toţi ceilalţi candidaţi, cu sutele, ai celorlalte partide sunt albi ca zăpada, şi cei care vor câştiga îşi vor binemerita miile de euro şi restaurantele agreabile de la Bruxelles. Aşa să fie? Chiar atât de proşti să fim până azi? Dacian Cioloş, Cristian Ghinea, Ioan Dragoş Tudorache, Iulian Lorincz, Victor Ponta (ofiţer acoperit sau descoperit?), Corina Creţu, Mihai Tudose, Siegfried Mureşan, Vasile Blaga, Mircea Hava, Adina Vălean, Cristian Buşoi, Renate Weber, Ovidiu Silaghi şi ceilalţi care vor ajunge în Parlamentul European nu au avut şi nu mai au, direct, prin familie, la prima sau la a doua generaţie, în timpul stagiului militar (Dacian Cioloş), prin cumetrii, prin încuscriri, prin nepotism multilateral dezvoltat, ceva legături cu Securitatea ca poliţie, dar mai ales ca putere politică? De fapt, cine ne ia de proşti? Descoperirea colaborării lui Traian Băsescu cu Securitatea, prilejuită comic de candidatura sa la europarlamentare, la patru ani după ce şi-a încheiat cele două mandate de preşedinte, după ce a fost de mai multe ori ministru şi primar al Bucureştiului, ar trebui să compromită definitiv CNSAS, ar trebui să închidă mustăria. Toate ţidulele eliberate pentru ceilalţi candidaţi la europarlamentare pot fi declarate nule şi ridicole.

Iată cum caracterizează CNSAS-ul generalul de Securitate în rezervă Marian V. Ureche, fost şef SIPA, într-un titlu de capitol: „Înfiinţarea CNSAS, ca parte şi interfaţă a scenariului şi instrument de discreditare şi compromitere a celor incomozi” (e vorba de un capitol din cartea sa Serviciul de Informaţii al Justiţiei dezvăluit din interior. Corupţia la nivel înalt: masa de manevră a Rusiei şi Ungariei, 2 vol., Editura Mara, Bucureşti, 2019). Înfiinţarea CNSAS în favoarea cui? A Securităţii care a preluat puterea după 1989, de provenienţă sovietică, rusească adică, şi care continuă până astăzi, de la Ion Iliescu la Traian Băsescu şi Klaus Iohannis. „După cum era firesc, punctul de vârf, terminal, la care ajungeau aceste informaţii era generalul Logofătu [Gheorghe Logofătu, primul şef al Noii Securităţi în 1990 — n.n.], cel care, alături de generalii Militaru, Şerb, Nicolae Pancea, Vasile Ionel etc., fusese documentat şi el ca agent al spionajului militar sovietic (G.R.U.)” (Marian V. Ureche, vol. 1, p. 81). Gen. Marian V. Ureche îşi întinde analiza şi diatriba la CNSAS pe vreo 50 de pagini (iată câteva subtitluri): „CNSAS. Instituţie abuzivă şi discreţionară”, „CNSAS. Între abuz, ilegalitate, disoluţie şi manipulare”, „Plasat în afara Constituţiei, CNSAS îşi continuă rolul său de instituţie politică”, „Rolul CNSAS de complice al infractorilor”, „Statul în stat”. Şi autorul exemplifică creionând cazurile Marius Oprea şi Mădălin Hodor.

Jurnalistul Sorin Roşca Stănescu a descoperit de curând că principalul negociator pentru armonizarea intereselor partidelor de opoziţie aşa-zise de dreapta (de fapt, „progresiste”, „globaliste”, „securiste”) este fiul fostului şef al Securităţii Cluj înainte de 1989 (Alexandru A. Pereş, membru activ al Securităţii din 1951), Alexandru Pereş, cu şase mandate de parlamentar la activ (FSN, PD, PDL, PNL). Tatăl lui Alexandru Pereş, fostul şef al Securităţii Cluj, era coleg şi prieten cu Virgil Ardelean, şef al Miliţiei Cluj, protectorul şi mentorul foarte europeanului de azi Dacian Cioloş. Dar nici provenienţa lui Ludovic Orban, preşedintele PNL azi, nu e diferită de cea a lui Cioloş, la Braşov, şi cu siguranţă foarte mulţi alţii ca ei, ascunşi după căsătorii, schimbări de nume, nepotism şi alte forme de tribalism.

Dacă vreo 10 pagini pamfletare din cartea gen. Marian V. Ureche despre ziaristul Sorin Roşca Stănescu seamănă mai degrabă cu o răfuială personală şi par a fi culese din presa ultimilor 30 de ani, cu atacurile la persoană, polemicile, loviturile sub centură pe care nu le-a verificat până la capăt nimeni, alte informaţii pot surprinde, pot şoca. De pildă, scriitorul şi ziaristul Stelian Tănase apare ca agent maghiar, alături de Alin Teodorescu, despre care s-a scris mult în acest sens: „Revenind la iscusitul spion maghiar, Rudas Ernö, se cuvine a fi subliniat faptul ca activitatea sa de racolare a fost mult mai amplă şi a vizat mai mulţi cunoscuţi intelectuali români. Unul dintre ei a fost şi Alin Teodorescu — devenit agent de influenţă în favoarea Ungariei, cu numele de cod „Sociologul”. Acesta a fost şeful campaniei electorale a lui Adrian Năstase şi şeful său de cabinet în perioada în care a fost premier. Un alt caz a fost şi acela al lui Stelian Tănase, fost director al TVR. Astfel, în legătură cu primul dintre cei doi, fostul şef al UM 0110, contraspionaj ţări socialiste, generalul (r.) Victor Nicolcioiu, menţionează prezenţa la vârful structurilor guvernamentale a unui agent maghiar care lucra şi cu ruşii (subl. a.). Respectivul, nume de cod „Sociologul”, fusese recrutat din 1988 de către spionajul maghiar. Mai exact, în legătură cu sociologul Alin Teodorescu, Nicolcioiu preciza că, în anul 2002, după o vizită efectuată la Budapesta de Adrian Năstase, s-a insistat ca acesta să fie numit într-o funcţie înaltă în executiv. Aşa a devenit Alin Teodorescu şeful de cabinet al premierului” (vol. 2, pp. 274–275). O fi ceva adevărat? Alte ipoteze spectaculoase despre părinţii (mai ales despre mamă) lui Stelian Tănase nu s-au confirmat până azi.

Tot foarte apropiat de serviciile maghiare apare pe larg prezentat în Serviciul de Informaţii al Justiţiei… al gen. Marian V. Ureche şi Călin Popescu Tăriceanu, fost prim-ministru şi actual preşedinte al Senatului: „Intrând în afaceri în România, R. Ernö şi-a îndreptat atenţia spre amicii Patriciu şi, mai ales, Tăriceanu. De ce Tăriceanu? Pentru că spionajul maghiar cunoştea bine opţiunile politice ale tatălui său vitreg, Amedeo Lăzărescu, fost colaborator al Securităţii, mason de anvergură internaţională şi, mai ales, intervenţiile sale publice. Astfel, de pildă, în ziarul „Liberalul”, acesta scria, în 1990, că „federalismul (n.n. — temă de substanţă a iredentismului maghiar) este unicul drum pe care România ar trebui să meargă” (vol. 2, p. 271). Întrebarea raţională care se impune este: dacă e adevărat ce se ştie despre Tăriceanu, de ce e lăsat acesta să exercite funcţii atât de importante în statul român? Sau, şi în cazul lui, şi în cazul altora, asistăm la o intoxicare cu scop de „legendare”, făcută tot în folosul Securităţii? Fostul şef al SIPA, gen. Marian V. Ureche, întocmeşte un cuprinzător dosar al fostului ministru al Justiţiei Monica Macovei, fără să facă vreo observaţie despre colaborarea sau apartenenţa Monicăi Macovei la Securitate înainte de 1989. Subiectul principal al celor două volume publicate de fostul şef SIPA este chiar cel anunţat în titlu, ingerinţa la nivel înalt a Rusiei şi a Ungariei în România post-1989.

După lectura volumelor generalului în rezervă Marian V. Ureche în plină campanie electorală pentru europarlamentare, sentimentul că nu poţi greşi în votul tău pentru PE e foarte puternic. Cu oricine ai vota, votezi bine pentru că votezi cu Securitatea. Doar, poate, PSD, partid populist, puţintel naţionalist, vag asemănător cu partide din Italia, Polonia şi Ungaria, partidul pensionarilor, al funcţionarilor la stat şi, mai ales, al activiştilor săi foarte numeroşi şi foarte hrăpăreţi, ca să nu spunem „corupţi”, pare a fi mai puţin un partid al Securităţii celei noi (poate doar al celei vechi ?). Dar cu „tovarăşa” Rovana Plumb, care se pregăteşte, sub îndrumarea clarvăzătoare a „tovarăşului” Liviu Dragnea, să-i ia locul de comisar european „globalistei” traseiste de la partidul securistoid PRO România, suntem la fel de bine serviţi. Cei vreo 300.000 de tribalişti care constituie nucleul dur securist, statul paralel (cu România), vor vota cu toţii fericiţi. La fel ca Puiul fericit de la supermarket.

Cu cine votăm până la urmă? Votăm cu Securitatea, veche şi nouă, democratică, dar mai ales nemuritoare şi rece. Democraţie, te halesc!

LĂSAȚI UN MESAJ