Cristian Chivu, mesaj tulburător pentru echipa din Banat care l-a lansat în fotbalul mare

Fostul căpitan al naționalei României nu a putut fi prezent la evenimentul organizat cu ocazia centenarului, însă a trimis un videoclip publicat pe pagina oficială a clubului.

Cristi Chivu, mesaj pentru CSM Reșița: „Mi-a insuflat valori care m-au ajutat să răzbat prin viață”

Chivu a vorbit despre importanța pe care CSM Reșița a avut-o în cariera și în viața sa.

„La mulți ani, CSM Reșița! O sută de ani de pasiune și realizări. Este clubul care mi-a dat multe, care mi-a insuflat niște valori, care m-au ajutat să răzbat prin viață. Este o ocazie cu adevărat specială pentru club și pentru toți susținătorii săi.

E un motiv de mândrie, pentru că sunt foarte puține cluburi care reușesc să atingă această bornă. E vorba despre o muncă făcută cu pasiune, o muncă făcută cu drag, cu viziune, în încercarea de a fi competitiv, în încercarea de a aduce bucurie oamenilor și susținătorilor acestui minunat club.

Vă îmbrățișez cu drag, sper să ne revedem în curând și, încă o dată, la mulți ani”, a transmis acesta, pe pagina oficială de Facebook a clubului.

Născut la Reșița, fostul fundaș a crescut la echipa locală CSM, înainte să ajungă la Universitatea Craiova, Ajax, AS Roma și Inter.

Mesajul vine într-un moment special și pentru fostul internațional român. Chivu a avut un sezon excelent pe banca lui Inter, echipă cu care a reușit eventul în Italia, câștigând titlul în Serie A și Cupa Italiei.

Sursa: https://golazo.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :