Copilă de 8 ani lovită în plin de mașină, într-un oraș din vest. A ajuns în comă la spital

462

O fetiţă în de 8 ani din Oradea a ajuns în comă, la spital, după ce a fost lovită de maşină în zona Parcului Salca. Micuţa este în stare foarte gravă, intrând direct în sala de operaţie.

Accidentul s-a produs joi, după orele prânzului.

„Un bărbat de 29 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism (VW Touran nr), pe direcţia strada Nufărului spre cartierul Velenţa, a accidentat o minoră de 8 ani, din Oradea, care, fiind nesupravegheată, s-a angajat în traversarea carosabilului în fugă, fără să se asigure şi prin loc nepermis, din partea stângă a direcţiei de deplasare a autoturismului”, a declarat pentru ebihoreanul.ro, Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei  Bihor.

Fetiţa a fost transportată de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă la spital la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Judeţean.

Potrivit dr. Hadrian Borcea, şeful UPU – SMURD Bihor, copila este în stare foarte gravă.  „A necesitat suport ventilator, are leziuni multiple cap, torace şi abdomen şi a fost transportată direct în sala de operaţii”, a precizat medicul.

Minora a rămas internată la secţia de Terapie Intensivă. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz.

sursa – ebihoreanul.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.