6.1 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

Contrabandă cu haine și pantofi, la frontiera de vest

Poliţiştii de frontieră de la Nădlac II, împreună cu lucrători vamali din cadrul Direcției Regionale Vamale Timișoara, au descoperit, în interiorul unui automarfar, peste 33.500 de articole de îmbrăcăminte, încălţăminte şi accesorii, care purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile de a fi contrafăcute.

”În data de 02.03.2020, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, judeţul Arad, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră doi cetăţeni polonezi, în vârstă de 37, respectiv 40 de ani, conducând un ansamblu rutier format din cap tractor marca Volvo și semiremorcă marca Wielton, ambele înmatriculate în Polonia. Cei doi transportau, conform documentelor de însoţire, textile din Turcia, cu destinația Ungaria și Polonia.

Având suspiciuni cu privire la bunurile transportate, polițiștii de frontieră au solicitat lucrătorilor vamali din cadrul Direcţiei Regionale Vamale Timișoara efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport”, a trransmis Poliția de Frontieră.

Astfel, în compartimentul marfă au fost descoperite mai multe cutii care conțineau 33.578 obiecte de marochinărie (portofele, genţi, curele), articole textile și încălțăminte de diferite culori și mărimi, inscripționate cu numele unor mărci protejate în domeniu, susceptibile a fi contrafăcute.

Inventarierea s-a finalizat în data de 09.03.2020, când s-a stabilit că valoarea bunurilor, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, se ridică la suma totală de peste 185.000 euro (aproximativ 900.000 lei). Marfa a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor și confiscată la Biroul Vamal de interior Arad.

Alte subiecte :

Citește și :