Constructorii autostrăzii din vest cer mai mulţi bani

115

Firmele care realizează cele 3 loturi de autostradă dintre Lugoj şi Deva, loturi aflate în execuţie, au solicitat Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România suplimentarea bugetului. Au cerut 180 de milioane de lei în plus, potrivit unui secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

Solicitarea a fost transmisă de toţi cei trei constructori. Dacă ea va fi aprobată, banii vor veni din bugetul CNADNR. Construirea loturilor este finanţată de Uniunea Europeană, iar aceste proiecte, odată acceptate şi demarate, nu mai pot suferi modificări, cu atât mai puţin în ceea ce priveşte bugetul alocat.

„În momentul în care a început execuţia proiectului s-a constatat că nivelul pânzei de apă freatică a crescut. În această situaţie au apărut alunecări de teren care au necesitat intervenţii de consolidare”, a declarat Marcel Boloş, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

Costurile de construire a celor trei loturi dintre Lugoj şi Deva sunt oricum substanţiale. Lotul 2, cuprins între Traian Vuia şi Coşeviţa, de 28,6 kilometri costă 128 de milioane de euro.

Cei 21 de kilometri de asfalt ai lotului 3, dintre Coşeviţa şi Ilia, au un cost de construire de 132 de milioane de euro, iar ultimul lot, dintre Ilia şi Şoimuş, de 22 de kilometri, are alocat un buget de aproximativ 110 milioane euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.