Construcții modulare pentru Spitalul de Boli Infecțioase Timișoara

122

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Timiș a solicitat ajutor umanitar de urgență prin distribuirea unor construcții ușoare din elemente modulare (containere) de la Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, în contextul epidemiologic generat de noul coronavirus SARS-Cov- 2.

Astfel, s–a solicitat un ajutor umanitar de urgenţă prin distribuirea a 6 construcţii uşoare din elemente modulate (containere) şi 6 paturi aferente de la Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, pentru a fi distribuite gratuit Spitalului de Boli Infecțioase Victor Babeș Timișoara. Construcţiile modulate sunt necesare pentru organizarea unei zone de triere a bolnavilor COVID – 19 cu simptome severe. Zona de triaj va fi organizată din 6 module de înregistrare/testare/analiză/triaj.
După adoptarea hhotărârii, prefectul Liliana Oneț a făcut demersurile necesare pentru ca aceste construcții modulare să ajungă la spitalul timișorean. Astfel a transmis o solicitare pentru obținerea construcțiilor modulare de la Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Solicitarea a fost transmisă, apoi, primului ministru Ludovic Orban care a aprobat-o.

Luni, 9 noiembrie, la ora 11, construcțiile modulare vor ajunge la Spitalului de Boli Infecțioase Victor Babeș Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.