6.2 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Consiliul de Administrație al S.C. Piețe S.A. a decis demiterea directorului Liviu Cocean

Întrunit în ședință ordinară Consiliul de Administrație al S.C. Piețe S.A. a decis demiterea din funcție a directorului acestei societăți, Liviu Cocean, pentru grave abateri de management și suspiciuni întemeiate de comitere a unor fapte de natură penală, constatate în urma mai multor controale. Totodată, membrii Consiliului de Administrație au stabilit, prin vot, ca funcția de director interimar să fie ocupată de administratorul societății și membru al C.A., dr. Mirel Pop. 
În cadrul ședinței ordinare de joi, membrii Consiliului de Administrație au constatat: 
 Pasivitatea directorului societății pentru reducerea creanțelor restante, în ciuda solicitărilor multiple efectuate de-a lungul timpului de C.A. pe acest subiect
 Mari deficiențe în administrarea patrimoniului societății și ocuparea abuzivă a unor spații de către persoane cu care nu există încheiat niciun contract
 Suspiciuni de delapidare și gestiune frauduloasă, în legătură cu care a fost depusă o sesizare organelor de cercetare penală de la Poliția Timiș
 Nereguli legate de sănătatea publică, care au condus la închiderea halei de lactate din Piața Badea Cârțan de către Direcția Sanitar Veterinară Timiș și apoi Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Timiș
 Lipsa investițiilor majore în piețele timișorene
 Lipsa unui sistem de colectare a informațiilor legate de calitatea serviciilor prestate
 Pasivitate față de recuperarea cheltuielilor cu utilitățile făcute de clienți / chiriași

Pentru toate aceste nereguli constatate, membrii Consiliului de Administrație au decis demiterea din funcție a directorului Liviu Cocean. 
În cadrul aceleiași ședințe ordinare, în funcția de director interimar a fost desemnat dr. Mirel Pop. De profesie medic veterinar, Mirel Pop ocupă din mai 2021 funcția de administrator al S.C. Piețe S.A., el fiind totodată și membru în Consiliul de Administrație. 
„Prioritatea mea este adevăratul producător, care trebuie să se întoarcă în piețele din Timișoara, cu încredere. Pentru asta trebuie să oferim condiții egale tuturor, să investim eficient pentru a îmbunătăți aspectul și infrastructura piețelor timișorene și să punem ordine în actele societății. Bineînțeles, orice faptă de natură penală pe care o vom mai descoperi o vom înainta autorităților statului îndreptățite să ancheteze, iar cei vinovați de delapidarea societății vor plăti”, a declarat dr. Mirel Pop, directorul interimar al S.C. Piețe S.A..

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :