Condamnare record pentru un traficant de droguri, din vestul țării!

676

Tribunalul Hunedoara s-a pronunţat, ieri, în două dosare de trafic de droguri în care sunt judecaţi doi hunedoreni.

În primul dosar este judecat Ioan Tiriac pentru trafic de droguri de risc şi de mare risc şi deţinere de substanţe psihoactive pentru consum propriu fără drept. Potrivit purtătorului de cuvânt al Tribunalului Hunedoara, Ildiko Glăman, bărbatul a fost condamnat la o pedeapsă de opt ani şi două luni de închisoare. Totodată, instanţa i-a interzis exercitarea anumitor drepturi civile pe o perioadă de trei ani.

Pedeapsa de peste opt ani de închisoare a rezultat din contopirea a două condamnări primite în două cauze diferite. Cinci ani şi două luni de închisoare a primit în acest dosar. Pedeapsă la care s-au adăugat trei ani de puşcărie primiţi pentru tentativă de tâlhărie într-un dosar mai vechi, judecat la instanţele din Timiş, beneficiul suspendării executării pedepsei fiindu-i revocat.

Ioan Tiriac a fost arestat preventiv în 15 februarie 2018 şi a fost ţinut în spatele gratiilor până acum. Bărbatul a fost prins în urma unei acţiuni a poliţiştilor şi procurorilor de la Biroul Teritorial – DIICOT Hunedoara. Oamenii legii au decoperit în locuinţa bărbatului numeroase probe pentru a-şi susţine acuzaţiile, toate fiindu-i confiscate.

În cel de-al doilea dosar, Mihai Ormenişan a fost condamnat la patru luni de închisoare, aplicarea pedepsei fiind amânată pe o perioadă de doi ani. Acesta este acuzat de deţinere de droguri de risc şi de mare risc pentru consum propriu. Deciziile Tribunalului Hunedoara nu sunt definitive, putând fi atacate cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

sursa: mesagerulhunedorean.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.