6.2 C
Timișoara
sâmbătă 27 aprilie 2024

Competiție între campioni Simone Tempestini, Ania Caill și Mihai Anițan, pe zăpadă, la Muntele Mic

Winter Tour aduce cea mai provocatoare competiție pe zăpadă organizată vreodată în România: Winter Tour Challenge! Trei campioni de top se vor întrece pe pârtia Borlova, de la Muntele Mic, în 5-6 martie 2022, weekendul de final al celei de-a noua ediții a evenimentului. Simone Tempestini, campion la raliu, Ania Caill, campioană la schi alpin, și Mihai Anițan, campion la mountain bike enduro și downhill, vor ieși din zona de confort și își vor testa abilitățile într-o cursă contratimp, cu elemente surpriză și sărituri spectaculoase.
Winter Tour Challenge va avea loc duminică, 6 martie, pe pârtia Borlova 2, între orele 08.00-11.00. Competiția va fi deschisă de coborârea sincron a celor trei campioni, cu fumigene colorate, pe pârtia Borlova 1.

„Este un proiect pe care l-am visat de câțiva ani și care, în sfârșit, se materializează. Va fi un concurs pe zăpadă între trei mari campioni care au răspuns imediat pozitiv chemării noastre. Vom avea trei zile interesante. Prima zi cu ședințe tehnice, a doua zi cu antrenamente, iar ultima zi, cea de duminică, cu competiția propriu-zisă. Vom face un start în sincron, care este un start mai mult de show, după care vom trece la proba individuală care constă în două coborâri pentru fiecare concurent, cronometrate cu sistem profesional de cronometraj” – Tiberiu Pop, organizator Winter Tour.

Ania Caill (26 ani) este cea mai bine clasată schioare din România în clasamentul mondial. Ocupă momentan locul 111 în lume la schi alpin. Ania participă la probele de viteză, iar printre cele mai mari reușite se numără locurile 2 și 7, obținute la etape de Cupa Europei, dar și locul 9 la overall, în 2020. În total, are la activ 35 de starturi în Cupa Mondială de Schi Alpin și 46 de starturi în Cupa Europei.

„Mi s-a părut super interesantă provocarea celor de la Winter Tour. Știu că de nouă ani ei promovează sporturile de iarnă în România. De-abia aștept să mă confrunt cu o bicicletă și o mașină pe zăpadă, conduse de campioni la enduro și rally. Voi veni la Muntele Mic direct de la ultima etapă de Cupă Mondială de coborâre de la Crans-Montana, să le arăt baietilor ce viteză poate prinde o fată pe schiuri de coborâre” – Ania Caill, schioare.

Simone Tempestini (27 ani) este de șase ori campion național la raliuri. Primul titlu l-a obținut în 2015, la vârsta de 21 de ani. În 2016, a fost campion mondial la juniori și câștigător al Trofeului European de Raliuri (TER), iar în 2018 a devenit campion european la categoria RGT. Simone a obținut podiumuri și în Campionatul Mondial de Raliuri, la categoria WRC2. El va participa la Winter Tour Challenge cu un Side by Side Can-Am Maverick X3 Turbo RS, cu tracțiune integrală, motor de 1.0T și 195 de cai putere.

„Îmi place foarte mult iarna. Eu schiez de mic, iar cu mașina îmi place foarte mult să concurez pe zăpadă. Aderența pe care o ai la dispoziție e scăzută, iar eu mă simt și mai în largul meu în astfel de condiții. Când aderența e mai mică este și mai plăcut să controlez mașina prin derapaj. Mi se pare o provocare interesantă, ador zăpada și abia aștept să văd ce va ieși” – Simone Tempestini, campion raliuri.

Mihai Anițan (22 ani) a fost de trei ori campion național la mountain bike enduro (2017- 2019), iar în 2020 a fost campion național la downhill. Anul trecut, el a participat la Enduro World Series, cea mai importantă competiție de profil din lume, și este momentan pe locul 112 în topul celor mai buni sportivi. Mihai va concura la Winter Tour Challenge cu o bicicletă electrică Fantic.

„Este o adevărată provocare pentru mine! Cu siguranță este ceva nou, voi ieși din zona de confort și voi pune pentru prima dată roțile de pe pământ pe zăpadă. Am zis imediat DA provocării lansate de cei de la Winter Tour și voi veni la Muntele Mic special pentru această competiție, din Spania, unde sunt în cantonament. Sunt foarte entuziasmat și aștept cu nerăbdare challenge-ul” – Mihai Anițan, campion mountain bike.

Pârtia Borlova – Muntele Mic
Pârtia Borlova – Muntele Mic din județul Caraș-Severin este o pârtie albastră, cu grad de dificultate ușor. Altitudinea de plecare este de 1686 de metri, iar cea de sosire, 1564 de metri. Diferența de nivel este de 160 de metri.

„Pârtia noastră este o pârtie largă, ceea ce o face extrem de potrivită pentru astfel de evenimente inedite, iar faptul că are o diferență mică de nivel va face ca challenge-ul să fie provocator și pentru schior, care va prinde viteză mai greu. Momentan, la Muntele Mic, stratul de zăpadă măsoară peste un metru, iar în weekend se anunță o vreme perfectă pentru schi, ca de ianuarie, cu frig și soare. Ne bucurăm să îi avem alături pe prietenii noștri de la Winter Tour. Este deja tradiție să încheiem caravana pe pârtia Borlova de la Muntele Mic – anul acesta cu un super eveniment în premieră pentru România, la care participă trei mari campioni” – Horațiu Buna, administrator pârtia Borlova – Muntele Mic.

Winter Tour – cel mai vechi eveniment de iarnă din România
Winter Tour este cel mai vechi eveniment de iarnă din România, ajuns anul acesta la cea de-a noua ediție. S-a născut din dorința unor pasionați de munte de a promova pârtiile din România și de a aduce oamenii mai aproape de sporturile de iarnă și de natură. A devenit repede un eveniment de anvergură pe pârtiile de schi, marcând parteneriate cu cele mai frumoase stațiuni de iarnă din țară. An de an, în fiecare weekend, din ianuarie până în martie, gașca Winter Tour se află pe o altă pârtie din România, cu jocuri de iarnă, distracție, muzică, lecții de schi gratuite și concursuri. Anul acesta, caravana Winter Tour a inclus nouă locații, urmând să adauge în calendarul oficial un weekend bonus, pe noua pârtie olimpică Borșa, unde va avea loc Winter Tour Carnaval.

● 5-6 martie: Muntele Mic
● 12-13 martie: Borșa
CONTACT: wintertour.ro/ / Facebook / Instagram / YouTube
Bianca Șomlea, PR Specialist (0744 844 792)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :