15.1 C
Timișoara
sâmbătă 20 aprilie 2024

Comerțul cu carne de miel din piețele Timișoarei între tradiție și realitate! FOTO-VIDEO

Parcă nici nu se poate închipui sărbătoarea de Paști fără mese îmbelșugate, pline de produse care de care mai tradiționale sau venite din străbuni. Una din cele mai înrădăcinate cutume este tăierea mielului. Unii nici nu consideră că au avut sărbători reușite dacă nu pun pe masă friptură, drob ori ciorbă de miel.

De ce este nevinovatul animal atât de căutat în aceste zile? Unele voci militează pentru schimbarea obiceiurilor culinare iar crescătorii de animale și comercianții ar vrea vânzări cât mai mari.

piata carne miel (23)

Față de alte obiceiuri mai noi sau mai moderne sacrificarea ritualică a mielului coboară până la tradiția iudaică dinaite de creștinism. Jertfirea mielului pascal a fost creată de Dumnezeu la ieșirea evreilor din robia egipteană, marcând nașterea unui popor ce a dorit să trăiasca liber.
Această sacrificare a mielului pascal a prefigurat jertfa Mântuitorului de pe Golgota, care a adus eliberarea omenirii din robia păcatului. Sacrificiul mielului pascal a trecut și la creștini care, în fiecare an de Sfintele Paști, jertfesc un miel a cărui semnificație religioasă cei credincioși n-o mai cunosc. Ei se mulțumesc doar să spună că așa au pomenit de la străbuni ca de acest mare praznic să se taie un animal.

piata carne miel (13)Dar de la tradiție la realitatea din piețe este o cale lungă. Piața Badea Cârțan din Timișoara este locul intrat în obișnuiță unde vine lumea să-și cumpere mielul. După modernizarea pieței Iosefin acolo nu se mai admite tăierea animalelor.

Hala de carne a fost vineri de dimineață arhiplină. Parcă toată lumea a lăsat pe acestă ultimă zi achiziționarea cărnii. Prețul erau unul singur. Toată lumea, fără excepție, dădea kilogramul de miel tăiat și curățat cu 20 de lei. Dacă la brânză sau alte lactate te mai puteai tocmi (ca la piață) la carne nimeni nu lăsa din preț. Producătorii susțin că și așa este destul de mic prețul. Și au o bună parte de dreptate. Cu trei-patru ani în urmă media era de 25 de lei. O doamnă venită cu carne dintr-o comună din vestul județului ne spune că cea mai căutată marfă a fost jumătatea de miel mai mărișor. S-au căutat mai puțin mieii întregi fie ei mai mici sau cei foarte mari.

piata carne miel (10)

Vânzarea a mers destul de slab cam toată săptămâna. Doar vineri a început lumea să se înbulzească. Un producător cu pălarie specifică zonei Sibiului, ne dă un exemplu: dacă în alți ani avea câte 30 sau 40 de miei vânduți pe zi, uneori chiar mai mult, acum dacă va da 60 în toată săptămâna se va considera norocos. Măsurile de control sau doar educația au făcut ca în general să fie respectate normele de igienă. Mulți producători aveau carcasele de animal chiar învelite în folie de plastic. În plus, lucru de apreciat, se spălau pe mâini destul de des.

piata carne miel (27)

La sectorul de abatorizare lucrurile merg ceva mai greu. Se formează coadă. Dar nici aici nu este atât de mare ca în alți ani. Unii au preferat să ia câte un miel viu. Aici se mai putea face o mica târguială. Un crescator de animale din zona Recaș se plânge de unele necazuri. De mulți ani nu a mai putut crește numărul ovinelor pe care le deține. Nu e prea rentabil. Brânza vândută la piața din orașul său mai scoate producatorul din necaz, dar carnea de miel nu mai are căutatre prea mare. Dacă înainte doar din lâna unei oi se putea întreține acel animal cu furaje acum situația este dezastroasă. Lâna nu are nici un preț. Pur și simplu se arde pentru a nu bloca gospodăria. Pe blănițele mieilor primesc oficial doar trei lei. Dar și banii ăia vin greu de tot, uneori după multe luni. Prețul blănilor a scăzult constant de la 30, 29 apoi 25 de lei mai cu patru ani în urmă, până la cei trei lei pe care uneori nu îi mai vede deloc. Alți producători spun că au primit chiar și un leu pe o blană.

piata carne miel (19)

Situația este destul de complicată. În opinia producătorilor locali, super marketurile duc o politică de distrugere a comerțului corect. Nu folosesc mijloace cinstite. Dacă de la ei nu cumpără deloc, în schimb importă din alte țări carne de miel care de multe ori este de o calitate mai slabă și la preț mult mai mare. Prin inabilitatea politicienilor, care nu știu să impulsioneze producția cu subvenții acolo unde este necesar, a fost pierdută și piața externă din Israel, care absorbea o mare parte din producția locală.

Conform opiniei conducerii Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Timiș, în acesta perioadă nu au fost probleme deosebite în toate locurile contrololate din județ. Pe lângă centrul de sacrificări din Piața de Fân au mai fost autorizate provizoriu încă 28 de centre de tăiere. Ca un făcu,t cele mai mari necazuri au fost găsite la marile centre comerciale unde s-a lăsat și cu amenzi consistente. Mult mai puține neregului sau aproape deloc au fost semnalate la micii producători si comercianți care duc greul și rămân cu mai nimic.

Alte subiecte :

Se lucrează, în sfârșit, pe tronsonul Holdea-Margina, de pe Autostrada A1 Lugoj-Deva

UMB a mobilizat utilajele speciale la Margina (județul Timiș) pentru forarea tunelului de pe lotul lipsă al Autostrăzii A1 Lugoj – Deva. Imagini cu...

UVT organizează workshop-ul „EACH Eviden – Academia Collaboration Hub”

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), prin Facultatea de Matematică și Informatică, consecventă în acțiunile sale de promovare a parteneriatelor cu mediul de business,...

Citește și :