5.1 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Color the Village la Ilidia: startul celui mai frumos eveniment caritabil

Un număr de 400 de voluntari din toate colțurile țării sunt așteptați în acest sfârșit de săptămână la Ilidia, în județul Caraș Severin. Timp de trei zile, ei vor lucra contra cronometru pentru a repara și zugrăvi fațadele a 30 de case tipice pentru această zonă pitorească din Banatul Montan.

Evenimentul este organizat de Asociația Acasă în Banat.

Color the Village/Colorează Satul se află deja la a treia ediție și, an de an, are loc în altă localitate din Banat. Proiectul Asociației Acasă în Banat este unic în țară și își propune să pune în valoare arhitectura tipică din această zonă. În cele trei zile, voluntarii vor munci contra cronometru pentru a reuși să își atingă ținta.

„Suntem bucuroși că proiectului nostru s-au alăturat atât de mulți oameni și suntem convinși că va avea un impact pozitiv în comunitatea din Ilidia. Ne dorim ca aceste case frumoase, construite din piatră, să își păstreze specificul, satul să își păstreze identitatea și farmecul deosebit, să se transforme într-o adevărată destinație turistică”, a spus Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.

Localitatea Ilidia se mai numește și „Mica Americă” din cauză că multe din casele de aici au fost construite în urmă cu un secol, de bănățenii care au imigrat în Statele Unite. Casele sunt frumos decorate, cu porți și ferestre atent sculptate de meșteri locali. La final, fiecare casă renovată va fi înfrumusețată cu flori potrivite zidurilor din piatră.

Pentru munca lor, voluntarii vor fi recompensați cu momente sportive și artistice. Seara de vineri va fi dedicată muzicii populare bănățene, cu Traian Jurchelea, originar din Ilidia, Elena Cozîltea, Aurelia Ardeleanu și Mariana Chirilovici. Pavel Brebu, autorul monografiei satului, le va povesti voluntarilor momente din istoria Ilidiei și va prezenta ultima sa carte „Portul Popular în Ilidia”.

Sâmbătă seara, Teatrul de Artă Socială Mina va prezenta un concept inedit de spectacol al unor artiști consacrați care vin special la Ilidia pentru o reprezentație dedicată participanților de la Color the Village 2021. Spectacolul va fi completat de grupul de copii din Ilidia.

Pe lângă toate acestea, în fiecare seară vor avea loc momente sportive cu copiii din sat și voluntari, cu sprijinul Decathlon România. Partenerul sportiv se implică în acest an pentru susținerea și promovarea mișcării în comunitățile rurale.

Despre Asociația Acasă în Banat

Asociația Acasă în Banat a fost înființată în 2018 și își propune să păstreze patrimoniul cultural al regiunii Banat, să redea culoare satului bănățean, să redescopere adevăratele valori ale acestor locuri: oameni buni și gospodari, case frumoase și poveștile lor.
Asociația Acasă în Banat poate fi contactată pe pagina de Facebook sau la adresa de email
acasainbanat@gmail.com.

Donații în LEI: RO26BTRLRONCRT0P53069801
Donații în EURO: RO11BTRLEURCRT0P53069801
SWIFT/BIC: BTRLRO22
PayPal: acasainbanat@gmail.com

Video aici: https://www.facebook.com/colorthevillage/videos/2304715186326745

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

„Pe urmele germanilor în Banat”, la Universitatea Politehnica Timișoara, cu profesorul Anton Sterbling

Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a găzduit miercuri, 24 aprilie 2024, conferința „Auf den Spuren der Deutschen im Banat...

Lugojul azi | Strategii de campanie electorală, pe ultima turnantă, la Lugoj

Alegerile locale bat la ușă și mai toți candidații pentru funcția de primar al municipiului Lugoj au început să-și calculeze sprintul final. Cei trei „mari”...

Lucrări Aquatim

Citește și :