16.1 C
Timișoara
sâmbătă 27 iulie 2024

Colindătorii au adus bucurie polițiștilor locali, care, la rândul lor, i-au bucurat prin cântec pe colaboratorii instituției și pe timișoreni – Sărbători cu sănătate și liniște!

Și în acest an, în această perioadă a Sfintelor Sărbători de iarnă, partenerii Direcției Generale a Poliției Locale Timișoara au dorit să își exprime bucuria și să marcheze buna colaborare cu instituția noastră, unde au fost primiți cu drag la colindat de polițiștii locali.

Printre cei care ne-au bucurat cu cântecele lor au fost corul de copii de la Liceul Jean Louis Calderon, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Banat, Inspectoratului Județean de Jandarmi Timiș, ai Brigăzii 18 Mecanizate Decebal și Spitalului Militar, ai Penitenciarului Timișoara, precum și ai Poliției de Frontieră. Nu a lipsit grupul vocal din cadrul Direcției Generale a Poliției Locale Timișoara care, alături de tinerii din cadrul Akademika Banat, Departamentul Cultural al Universității de Științele Vieții ”Regele Mihai I” Timișoara, au interpretat colinde de suflet, atât pentru colegii lor, cât și pentru instituțiile cu care colaborăm, respectiv  IPJ Timiș, IJJ Timiș, Prefectura și Consiliul Județean, Mitropolia Banatului, ISU Banat, Curtea de Conturi, STS, ITM, Timiș, Primăria Timișoara, Spitalul Militar și Garnizoana Timișoara, Penitenciarul, Direcția Fiscală, Serviciul Român de Informații și IPTF Timișoara.

De menționat că grupul vocal la Poliției Locale, împreună cu Akademika Banat, vor susține în această seară și două concerte, unul la Consiliul Județean Timiș, organizat în scop umanitar, și unul la Târgul de Crăciun din centrul Timișoarei.

Cu această ocazie, întregul colectiv al Direcției Generale a Poliției Locale Timișoara urează tuturor colaboratorilor săi, dar și tuturor timișorenilor ”Sărbători binecuvântate, cu sănătate, bucurii și un sincer La mulți ani!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

VIDEO | Accident pe A1, Timișoara – Arad! Două mașini s-au izbit din plin

Un accident s-a petrecut pe A1, după urcarea de la Remetea Mare. Două mașini s-au tamponat și o a treia este ușor lovită.  În jurul...

Lucrări la rețele Aquatim

Marți, 30 iulie, între orele 9-15 se va întrerupe alimentarea cu apă în Săcălaz pentru executarea unei conectări de conducte la intersecția străzilor IV...

Citește și :