CNAIR:Termen de 14 zile, acordat antreprenorului ce execută lucrările la nodul Holdea de pe lotul 3

192

Inspecţia Preliminară a Lucrărilor la nodul Holdea a evidenţiat necesitatea realizării lucrărilor de curăţenie generală a amplasamentului şi a completării documentaţiei care alcătuieşte Cartea Tehnică a construcţiei, pentru finalizarea acestora antreprenorul primind un termen de 14 zile calendaristice.

„Ulterior adoptării măsurilor stabilite în cadrul Inspecţiei Preliminare a Lucrărilor precizate, precum şi în acord cu solicitarea Antreprenorului, va fi realizată Recepţia Lucrărilor la Terminare, în cadrul căreia se va decide dacă obiectivul amintit corespunde exigenţelor tehnice prevăzute în proiect, respectiv dacă poate fi deschis traficului rutier”, se menţionează într-un comunicat.

În ceea ce priveşte Expertiza Tehnică a lucrărilor de drum proiectate şi executate în cadrul contractului „Proiectare şi Execuţie Autostrada Lugoj – Deva, lot 3 km 56+220 – km 77+361”, conform prevederilor Contractului de Servicii încheiat între CNAIR şi IPTANA, prestatorul a transmis raportul preliminar.

Concluziile preliminare semnalează că lucrările executate în acest stadiu, nefiind finalizate la parametrii proiectaţi, prezentând numeroase defecte, degradări în evoluţie, nu permit deschiderea traficului în condiţii de confort şi siguranţă, aşa cum sunt stabilite prin reglementările tehnice în vigoare şi prin documentaţia de proiectare care a stat la baza executării lucrărilor.

De asemenea, în urma analizei efectuate privind posibilitatea deschiderii circulaţiei pe autostradă s-a constatat că la data inspecţiei preliminare împrejmuirea prezenta vulnerabilităţi şi defecte majore, a căror remediere nu se poate face pe termen scurt,

Astfel, au fost necesare investigaţii suplimentare pentru stabilirea soluţiilor de remediere, în urma cărora, după remediere, să se poată deschide în prima fază circulaţia în regim de drum cu 4 benzi de circulaţie cu restricţii severe de tonaj şi viteză și semnalizarea corespunzătoare a sectorului de drum, inclusiv a pericolului prezenţei animalelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.