Clinica Nera a fost controlată la sânge de echipe mixte de la DSP Caraș-Severin, după moartea subită a solistului Petrică Mîțu Stoian. Unitatea medicală s-a ales cu amenzi în valoare de 80.000 de lei.
O sancțiune de 30.000 de lei a fost dată pentru nerespectarea de către personalul unității a protocoalelor și procedurilor medicale, o alta de 40.000 de lei pentru nerespectarea obiectului de activitate înscris în autorizația sanitară de funcționare și 10.000 de lei pentru nepăstrarea probelor de alimente. În același timp, s-au acordat măsuri și termene de remediere a deficiențelor, pe loc sau într-un termen dat, iar la expirarea acestor termene se vor efectua din nou controale.
Din informarea făcută de DSP Caraș-Severin aflăm că: „deși Clinica Nera funcționează cu un medic specialist în specialitatea psihiatrie care deține atestat de studii complementare în medicina hiperbară eliberat de Ministerul Sănătății, cinci asistenți medicali, un medic primar de medicină de familie și un medic cu specialitatea ORL, la ora și data controlului (10.11.2021, ora 15.55), medicii nu erau prezenți în unitate, deși aceștia trebuia să se afle acolo, conform orarului afișat, între orele 13 și 18. Trebuie menționat că, la nivelul Clinicii Nera, acordul și consultul medicului pentru tratament hiperbaric sunt realizate online iar supravegherea pe perioada terapiei se face de către medici cu care unitatea a încheiat contracte de prestări servicii. Ședința durează 70 de minute, incluzând compresia și decompresia”.
În urma controlului s-a stabilit și că „centrul de medicină hiperbară nu deține nici structura și nici personalul necesar. Supravegherea pacienților încetează, astfel, după ședințele de terapie hiperbară, eventualele complicații sau urgențe fiind lăsate pe seama Serviciului Județean de Ambulanță/SMURD”. În a doua etapă a controlului, inspectorii sanitari au regăsit sintagma ”spitalizare” în documentele instituției, ceea ce, spun ei, contravine cu limitele autorizației sanitare deținute.
„În curtea imobilului existau două autoturisme de tip ambulanță inscripționate cu sigla Fundației Sfânta Irina dar, potrivit notelor de relații ale medicilor din clinică, aceștia nu practică acolo medicina de urgență. Unitatea de cazare are 45 de camere, cu 60 de locuri, în trei corpuri de clădire. Grupurile sanitare, lenjeria și cazarmamentul erau corespunzătoare din punct de vedere igienico-sanitar, spălate și dezinfectate cu o firmă de specialitate. Personalul de la blocul alimentar nu a putut prezenta fișe de aptitudine sau dovada absolvirii cursurilor de igienă și nici nu a respectat păstrarea probelor de alimente din mâncarea servită, pentru 48 de ore, conform legislației în vigoare. În plus, așa cum s-a văzut deja, Clinica Nera nu respectă obiectul de activitate înscris în autorizația sanitară de funcționare”, a mai transmis instituția.


