Timişoara este un oraş al istoriei. La fiecare pas, atât în centrul vechi cât şi în cartiere precum Iosefin, Traian sau Sfânta Maria, vezi sute de ani de istorie. Clădirile ridicate înte secolele XVII şi XIX împodobesc oraşul într-un mod aparte. Din păcate, bogata moştenire de mii de case istorice cade bucată cu bucată. Ne mândrim cu cel mai mare patrimoniu arhitectural din ţară, cu cel puţin 14.000 de imobile monument istoric, dar proprietarii le-au lăsat pradă timpului şi multe dintre ele aproape că au dispărut din cauza nepăsării şi neimplicării autorităţilor locale. Şi nu pentru că Primăria Timişoara nu a încercat, ci pentru că legislaţia românească a împiedicat-o. Acum, după lupte seculare cu birocraţia, Parlamentul a adoptat modficări importante la legea 153, Legea privind măsuri de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor.

Clădirile monument istoric pot fi reabilitate prin bugetul local

Poate cea mai importantă modificare adusă legii 153, sau legea faţadelor, aşa cum mai este ea cunoscută, este faptul că jumătate din costurile reabilitării pot fi acoperite din bani de la bugetul local. Apoi, aceşti bani se pot recupera de la proprietari în decurs de 10 ani. Perioada poate fi mărită până la 20 de ani dacă venitul familiilor care deţin aceste imobile este mai mic de salariul minim pe economie pe cap de membru. Recuperarea banilor se va face aplicând proprietarilor o taxă specială.

Celelalte 50 de procente din preţul achitat pentru lucrări se pot acoperi fie din banii proprietarilor, din fondul de reparaţii al asociaţiei, fie din banii strânşi de la deţinătorilor imobilelor sub forma taxei speciale.

Vestea bună este că Primăria Timişoara se va ocupa de lucrări şi le va putea începe imediat pe proprii bani, fără ca proprietarii să fie supuşi unei sarcini financiare greu de suportat. Clădirile vor fi alese prin hotărâre de consiliu local. Anual, în acest program vor intra câteva imobile, iar din buget se vor aloca banii necesari. În funcţie de sumele de care dispune primăria, se va stabili numărul de clădiri care vor intra în reabilitare.

Important este şi faptul că în lucrările de reabilitare nu intră numai faţadele. Autorităţile au voie să deconteze şi refacerea elementelor arhitecturale, a acoperişurilor şi chiar întărirea structurii de rezistenţă. Adică vorbim despre o reabilitare, precum şi de o consolidare a caselor batrâne.

Un aspect pe care multe legi din România îl trec cu vederea este obligarea proprietarilor să intre în program. Există această prevedere în altă lege, legea 422, şi cei care lasă imobilele istorice să se degradeeze pot fi amendaţi. Însă acest lucru se întâmplă rar, proprietarii atacă sancţiunile în instanţă şi faţadele se degradează în continuare.

Autorităţile locale spun că au leac şi pentru proprietarii care refuză reabilitarea. Edilii susţin că cei care au case vechi şi degradate vor avea de achitat taxa pe paragină. Potrivit acesteia, oamenii pot plăti impozitul pe clădire de la 3 până la 5 ori mai mare, în funcţie de cât de degradată este casa. Din păcate, Primăria Timişoara nu a stabilit cu exactitate nici acum criteriile după care se va face evaluarea gradului de distrugere a caselor istorice. Abia apoi poate începe şi evaluarea propriu zisă, iar taxa se aplică anul următor proprietarilor.

Lupta seculară cu legislaţia ambiguă

Ideea ca Primăria Timişoara să poată contribui financiar la reabilitarea faţadelor imobilelor istorice din oraş este una veche. Administraţia condusă de Nicolae Robu a încercat în urmă cu mai bine de 3 ani să creeze un program similar cu cel permis acum de noua legislaţie. Autorităţile doreau să înceapă lucrările pe bani publici şi să îi recupereze de la cetăţeni. S-a făcut proiectul, s-a adoptat şi o hotărâre de consiliu local, dar Ministerul Finanţelor a pus frână iniţiativei. Primăria Timişoara a primit o înştiinţare din Capitală că nu poate face acest lucru pentru că banii publici nu pot fi folosiţi pentru lucrări la clădiri proprietate privată şi că nu poate cere oamenilor banii înapoi eşalonat pentru că instituţia nu are statul de bancă. Aşa că lucrurile s-au oprit.

Ciudat este faptul că, tot din 2013, în Oradea funcţionează acest program. Autorităţile de acolo au reuşit să refacă mai multe faţade şi îşi recupereazp banii de la proprietari. Fără nicio explicaţie, Ministerul Finanţelor nu a văzut şi cazul din Bihor.

Din fericire, mai marii care ne administrează oraşul nu au lăsat lucrurile aşa. Poate una din puţinele iniţiative de succes ale primarului Nicolae Robu, acesta a instruit parlamentarii liberali de Timiş să facă lobby pentru a modifica legea 153. Au fost ani de muncă, sute de propuneri şi iniţiative de adoptare eşuate. Parlamentarii de Timiş au găsit, spun ei, înţelegere şi în rândul colegilor din alte oraşe, unde autorităţile locale se confruntă cu aceeaşi problemă. La finalul lunii iunie s-a schiţat ultima variantă a legii şi a trecut de Senat şi apoi de Camera Deputaţilor, forul decizional.

Paza bună, nu piere istoria Timişoarei

În urmă  cu 3 ani, atunci când Primăria Timişoara a dorit să demareze acest program, autorităţile au realizat proiecte pentru reabilitarea câtorva dintre clădirile istorice din Piaţa Victoriei. S-au făcut documentaţia tehnică şi toate calculele, iar în bugetul local s-au şi alocat bani pentru demararea lucrărilor. Dar banii au fost redistribuiţi după frâna pusă de Ministerul Finanţelor. Anul acesta ar putea chiar începe primele lucrări, pentru că, spun reprezentanţii Primăriei Timişoara, au fost puşi de-o parte 1,5 milioane de lei pentru asta.

„Este o veste foarte bună. Noi putem să începem de anul acesta. Acum cred că veo 3 ani când am vrut noi să finanţăm aceste lucrări nu am fost lăsaţi, dar atunci s-au făcut proiecte pentru clădirile istorice din Piaţa Victoriei. Cu acestea vom începe. Bani în bugetul local avem alocaţi”, a declarat Nicoale Robu, primarul Timişoarei.

Pentru a recupera banii de la proprietari, aceştia îşi vor da acordul pentru a li se impune taxa. Doar aceştia vor achita impozitul pe clădiri mai mare. Fiecare proprietar, dacă imobilul are mai mulţi, va achita o cotă parte din costul lucrării. Dacă într-o casă sunt 5 deţinători, suma plătită de primărie se va împărţi la 5 şi fiecare o va achita în decurs de 10 ani.

Banii, bată-i vina!

Singurul aspect care ar putea încetini programul şi odată cu el şi înfrumuseţarea oraşului, este lipsa banilor. Cele mai multe case istorice din Timişoara sunt deţinute de pensionari, care se sperie deja de plata unui impozit mai mare. Deşi ideea surâde multora, pentru că vedem cu toţii cum se distruge istoria oraşului, dar gândul de a acoperi costuri de sute de mii de euro le schimbă percepţia proprietarilor.

Potrivit arhitecţilor, în Timişoara există 14.000 de clădiri istorice. Acestea sunt amplasate în ansambluri arhitecturale prin tot oraşul. Maximum 10% dintre ele au fost reabilitate până acum, fie cu ajutorul financiar al Guvernului german, fie de proprietari. Specialiştii spun că cele mai multe imobile au nevoie şi de consolidare, ceea ce înseamnă că o reabilitare completă a unei vile cum sunt cele din Piaţa Victoriei ar putea ajunge la 500.000 de euro. Aşadar, cu cei 1,5 milioane de lei alocaţi de primărie pentru anul acesta ar putea cel mult începe lucrările la o clădire. Specialiştii cred că şi dacă bugetul alocat programului de refacere al faţadelor ar fi majorat, primăria nu şi-ar permite să reabiliteze mai mult de 10 – 20 clădiri istorice pe an. Aşadar, ar dura 700 de ani să avem toate clădirile istorice din Timişoara renovate. O soluţie ar fi conştientizarea proprietarilor să facă singuri consolidările şi renovările necesare.

Cu toate că toţi specialiştii spun că oraşul are peste 14.000 de clădiri monument istoric, primarul Nicolae Robu îi contrazice. Acesta nu crede că numărul caselor istorice protejate este atât de mare şi spune că va dura mult mai puţin până va reface toate aceste bijuterii arhitecturale.

„Asta este iarăși o poveste cu 14.000 clădiri istorice în Timișoara. Noi nu știm să fim riguroși și serioși, ne plac așa, baloanele, fără conținut. Unde sunt 14.000 de clădiri monument în Timișoara? Vreau să-mi fie arătate. Cineva a venit la un moment și a zis «Tot ce este în perimetrul cutare înseamnă zonă protejată fiindcă acolo sunt clădiri monumentale». Dacă te duci acum și faci o analiză să vezi care clădiri merită statutul de monument, că nu am inventat noi noțiunea de monument… trebuie să ne uităm ce este monument în Franța, în Anglia, în Italia, în Spania, în Germania, în Austria… Trebuie să ne uităm ce este monument la alții și atunci să definim și noi noțiunea de monument în Timișoara”, a declarant Nicolae Robu.

Fie că sunt, fie că nu sunt 14.000 de clădiri monument istoric în Timişoara, avem 3 zone mari care sunt protejate de lege, casele fiind ridicate înainte de 1940: zona Traian, până la Uzina de Apă, zona centrală şi zona Iosefin – Elisabetin. Putem spune astfel că o treime din urbe este considerată ansamblu istoric architectural protejat. Şi tocmai degradarea caselor vechi a făcut ca aceste cartiere să aibă un aspect trist, iar dezvoltarea lor a stagnat, cu excepţia zonei centrului vechi. Odată cu reabilitarea lui, proprietarii clădirilor din Cetate au fost impulsionaţi şi au început lucrările de reabilitare. Astfel, o plimbare prin centrul vechi devine tot mai plăcută şi turiştii vin tot mai des să admire monumentele istorice ale Timişoarei. Din păcate, o tură prin Iosefin sau Traian le lasă un gust amar. Faţadele care stau să cadă, uitate de timp, aştepată de mult să fie reabilitate.